10Ziua Eroilor, sãrbãtoritã de copii. Elevii Scolii Generale numãrul 7 din Petrosani au adus un omagiu celor cãzuti pe frontul de luptã în timpul celui de Al Doilea Rãzboi Mondial. Acestia s-au aflat la Biserica Sfântul Gheorghe din Petrosani unde au realizat un program festiv pentru o zi mãreatã care a rãmas în istoria poporului român.

Dupã ce au închinat cântece pentru cei ce si-au jetfit viata pentru patrie, copiii au depus câte o floare la mormântul eroilor. Pentru copii aceastã zi are o semnificatie deosebitã.

”Ziua Eroilor înseamnã o adevãratã sãrbãtoare. Tinem o sãrbãtoare în care închinãm versuri pentru eroii nostrii. Eroii au fãcut aceastã tarã frumoasã, ne-au ajutat, au luptat pentru tara noastrã. Noi am vrea sã ne pãstrãm tara, sã nu vindem aceastã tarã frumoasã pentru cã vor mai fi si urmasi care vor mai vrea sã trãiascã aici. Pentru dragii nostrii eroi care au luptat pentru tara noastrã am venit”, spun copiii care au depus flori la monumentul eroului de la Biserica din Sãlãtruc.

Alãturi de cei mici au fost si cadrele didactice care cu tristete spun cã sacrificiul înaintasilor nostrii nu a fost demn pentru ceea ce se întâmplã în prezent.

10-1”Motivul este o sãrbãtorire dublã a zilei de azi, Înãltarea Domnului la Ceruri eveniment pe care îl cunosc si de la religie si din tot ce facem noi în scoalã si Ziua Eroilor. Si la Biserica Sfântã Varvara a fost o slujbã si s-a cântat Imnul Minerilor si cinstim tot ce înseamnã eroi. Bãtrânii au luptat ca noi sã avem aceastã tarã minunatã dar nu sã o vindem asa cum au fãcut toti dupã revolutie. Mã doare sufletul de aceastã tarã care ajunge în halul ãsta si de acesti copii pe care îi învãt cu toatã inima sã stea în România si sã cinsteascã acest pãmânt pentru cã el ne dã materia primã pe care putem sã o prelucrãm la oras. Sã aibã locuri de muncã sã nu fie slugi pe pãmântul lor în tara noastrã care pânã la urmã nu va mai fi tara noastrã”, Cu lacrimi în ochi si cu o tristete nemãrginitã, la evenimentul închinat în memoria eroilor a participat si tanti Ioana Privoian care spune cã în timpul rãzboiului si-a pierdut tatãl, pe care nici nu a apucat sã îl cunoascã.

”Totdeauna ne petrecem ziua de azi, de 50 de ani, aici si recunoastem cã s-au sacrificat pentru tara noastrã si ne rugãm la Dumnezeu sã-i ierte si sã-i odihneascã. Mosul meu a plecat si nu a mai venit acasã. Asa stim de la pãrinti pentru cã noi nu eram pe lume atunci”, spune tanti Ioana Privoian înecându-se în lacrimi.

10-2Biserica a stabilit ca, de Înãltare, sã fie prãznuiti toti Eroii neamului românesc “din toate timpurile si din toate locurile, cãzuti pe câmpurile de luptã, în lagãre si în închisori pentru apãrarea patriei si a credintei strãmosesti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea si demnitatea noastrã”, asa cum sunt ei pomeniti în slujbe.

Monika Baciu