Nici bine nu s-a incalzit, ca la Petrosani, primarul a scos drumarii la lucru. Daca vremea rea, inghetul si materialele antiderapante au facut ca drumul de la intrarea in Aeroport sa fie din nou ca ciuruit de zeci de gropi si cratere, acum se incearca o reabilitare a zonei.

Asa se face ca azi de dimineata, o echipa de circa 10 angajati, plombau gropile de pe drumul principal. „In momentul in care vremea ne-a permis, in sensul in care temperaturile au fost peste 0 grade, am putut sa intervenim cu mixtura de asfalt care se toarna la rece. Este o mixtura speciala si vom continua aceste lucrari in toate zonele unde avem probleme. In general, aceste gropi au aparut pe drumurile betonate”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul Municipiului Petrosani.

Ca vremea nu permite turnarea de asfalt cald si ca se foloseste cel la rece, este de inteles, insa de ce muncitorii plombeaza gropile cu butelia si cu parlitorul, este inca o enigma…

Luiza Andronache