Povesti triste ”înrãmate” în note vesele

9Ziua îngerilor, la Petrosani. Organizatia E.M.M.A. a marcat, la Petrosani ”Ziua Pãrintilor de Îngeri”. Povesti trise au fost puse într-o notã veselã. E.M.M.A. îsi doreste ca oricine a pierdut un copil sã-si poatã plânge durerea sau sã adreseze un gând cãtre îngerasul sãu fãrã sã se simtã judecat.

”Evenimentul are ca temã ” Ziua pãrintilor de îngeri” si este dedicat tuturor pãrintilor care au pierdut un copilas mult prea devreme. Noi suntem azi adunati aici datoritã nepoticii mele care se cheamã Antonia si se pare cã toti avem o misiune pe acest pãmânt.

Misiunea ei a fost sã ne adune pe toti aici. În toatã tara se va înãlta câte un balon de cãtre toti pãrintii care au pierdut un copilas si îsi scriu numele îngerasului si îl înaltã în vãzduh odatã cu toatã dragostea si cu tot dorul pe care îl simtim”, a spus Ramona Tulbure, organizatorul evenimentului.

Potrivit organizatorilor, pentru pãrintii care si-au pierdut copiii le este mult mai usor sã treacã peste aceste evenimente neplãcute din viata lor prin intermediul acestor actiuni.

”Este mult mai usor, sã stim cã si cei care nu trec prin aceastã suferintã sunt aproape de noi. Acest eveniment nu se vrea a fi unul trist, este foarte colorat si noi ne gândim la ei cu multã bucurie în suflet”, a mai spus Ramona Tulbure.

9-1Cu lacrimi în ochi, pãrintii s-au alãturat acestei actiuni. Totul pentru a fi mai aproape de îngerii lor care si-au gãsit alinare în ceruri.

”Este foarte frumos si chiar avem nevoie de asa ceva pentru cã sunt pãrinti care nu mai au alt copil dupã pierderea primului si cum este si ziua mamelor asa avem nevoie si de o astfel de zi.

Da am pierdut un bãietel care a decedat la sapte zile de la nastere si s-a întâmplat exact acum cinci ani de zile si acest eveniment este o foarte mare alinare”, spune o mãmicã.

Ziua pãrintilor de îngeri este singurul eveniment din România si cel mai mare din lume, de acest gen, de comemorare a copiilor plecati prea curând din aceastã lume.

Actiunea s-a desfãsurat simultan în 16 orase din România si alte patru orase din afara tãrii.

Monika BACIU

Advertisements