Liderul grupului PP-DD din Camera Deputatilor, Daniel Fenechiu, a anuntat, marti, în sedinta de plen, depunerea unei motiuni simple privind problemele mineritului din Valea Jiului, intitulate “Scãpati mineritul din Valea Jiului de norocul rãu al conducerii bicefale Vosganian-Nitã”.

Daniel Fenechiu a precizat cã motiunea simplã este sustinutã de 73 de deputati PP-DD si PDL.

Deputatul hunedorean Monica Iacob Ridzi, care a ajuns în Parlament gratie celor din Valea Jiului, spune cã motiunea simplã depusã nu are ca scop principal demiterea celor doi ministri, ci tragerea unui semnal de alarmã în ceea ce priveste problemele grave cu care se confruntã mneritul din Valea Jului. ”Am decis sã introducem aceastã motiune simplã tocmai pentru cã situatia Vãii Jiului, din punct de vedere al promisiunilor actualului Guvern, este departe de adevãr. Avem probleme majore în Valea Jiului si nu îmi doresc sincope în cadrul CEH, ori al SNH, sau a Societãtii de Închideri, care ar putea afecta grav situatia economicã a Vãii Jiului. Actualii ministri, Vosganian si Nitã, tergivesreazã luarea unor decizii în ceea ce priveste viitorul mineritului, fapt ce atrage deja sincope în ce priveste programul de închideri de mine. Nu doresc sã se spunã cã nu avem nevoie de cãrbune de la Societatea de închideri de mine, dar actualul Guvern importã 300.000 de tone de cãrbune, când din Valea Jiului, minele pot furniza 2,5 milioane de tone. În acest context, dar si pentru a trage un semnal de alarmã, am decis introducerea acestei motiuni simple. Ne intereseazã rezolvarea situatiei si nu schimbarea ministrilor. Nu vrem ca si în Valea Jiului sã se întâmple aceeasi situatie ca si la Olchim ”, a declarat Monica Iacob Ridzi, deputat PP-DD de Valea Jiului.

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a precizat cã motiunea simplã va fi verificatã si discutatã din punct de vedere regulamentar la viitoarea sedintã a conducerii Camerei Deputatilor.

Diana Mitrache