Continuã seria dezvãluirilor-soc din Valea Jiului, iar dacã pânã acum s-au gãsit lacuri, spãlãtorii auto, ori case de oameni bogati bransate ilegal la sistemul de aductiune al apei potabile din Valea Jiului, acum a venit rândul unui restaurant. Si cum e unul de care a auzit mai toatã lumea, dat fiind numele: VALAHIA, rãsunetul a trecut vãile si a ajuns pânã la SC Apa Serv, gratie noilor mijloace de socializare.

Vestitul complex de alimentatie publicã ”Valahia” din Lupeni este pãtat de un furt grosolan de apã. Din 16 surse, doar douã erau contorizate, iar cantitatea declaratã era de 6 mc/lunã, în timp ce se consumau 3.500 mc/lunã. Apreciatul om de afaceri si-a recunoscut fapta, iar la Politia Lupeni existã deja o plângere penalã.

Atunci când investesti încredre, când, pentru calitãtile vãzute, admiri un om pânã când vine o vreme a ulciorului care se sparge, dezamãgirea te aruncã la pãmânt. Nu-ti vine sã crezi si verifici o datã si încã o datã…

1-1Asa s-a întâmplat si cu cel de la complexul de alimentatie publicã ”Valahia” din Lupeni,  mai precis Mito Edil SRL, care a fost prins furând apã în mod grosolan, conform documentelor de constatare.

Avram a verificat o postare pe Facebook…

Totul a început cu Facebook-ul, care pare sã te ridice – prin idei, opinii si pubilicitate, dar si sã te coboare dacã nu stii cum sã-l folosesti, dar mai ales dacã nu esti chiar imaginea pe care vrei sã ti-o creezi pe reteaua de socializare. Cineva se gãseste sã atragã atentia cã lucrurile nu stau chiar asa, cã nu esti chiar acel om frumos, de vazã.

Dupã ce în presã au apãrut cazuri cu oameni care au fost prinsi cã sustrag apã, a apãrut si o postare care arãta cã proprietarul afacerii din Lupeni face acelasi lucru. Ca urmare, directorul SC Apa Serv Petrosani, Costel Avram, a dispus o verificare a informatiei de pe facebook. Rezultatul – prãpãd!

Din totalul de 16 surse de apã – la douã restaurante, douã bucãtãrii, patru toalete si o centralã (vezi foto) – doar douã erau contorizate. Consumul declarat la respectivul complex era de doar 6 mc/lunã, cât o familie de douã persoane, care nu face si dus zilnic.

Or, restaurantele cu pricina, vestite si cotate serioase la nivelul Vãii Jiuliui, gãzduiau nunti, botezuri, mese organizate, iar proprietarul, Zanet Stelian, priceput în a atrage clienti, organiza baluri mascate, spectacole si concerte de calitate, chiar Festivalul Tatiana Stepa, se asocia cu oameni cu greutate în actiuni de gen. În plus, este un sponsor generos al diverselor activitãti sportive si culturale de pe raza municipiului Lupeni. Ce mai! Un om de afaceri pe cinste, pe care si l-ar dori orice localitate…

O societate prietenã riscã ”îmbogãtire fãrã temei”

1-2Initial, la redactia noastrã ajunsese informatia cum cã din 15 surse de apã din complexul Valahia, jumãtate erau contorizate. Încercând sã verificãm aceastã informatie, am aflat cã lucrurile stau mai rãu.

”Sunt 16 surse, din care douã contorizate. Dupã ce echipa corpului de control al Apa Serv a întocmit procesul verbal de constatare, vinerea trecutã, dl. Zanet a recunoscut cã a furat si a semnat respectivul proces verbal. A venit la sediu si, ieri (luni – n.n.), a achitat 5000 ron. M-a rugat sã îi furnizãm apã sâmbãtã, pentru cã avea la restaurantul sãu un botez, dar nu am putut face acest lucru. Gânditi-vã cã eu  debransez oameni care au datorii mai vechi, de 100 sau 1000 de lei. Nu este corect fatã de ceilalti cetãteni sã procedez asa doar pentru cã în cauzã este un vestit om de afaceri. Si totusi, sâmbãtã a avut loc botezul si am vrut sã vãd cum si cu ce apã. Un bar vecin, respectiv Experience SRL l-a bransat de la el motivând cã si dl. Zanet l-a ajutat cu încãlzirea iarna trecutã. În ce priveste apa, era corect contorizatã, dar a fost avertizat cã riscã sã rãmânã fãrã apã si el pentru cã legea interzice acest lucru” – a declarat Costel Avram, director Apa Serv.

Conform juristilor fapta celor de la Experience SRL, firmã care nu are dreptul legal sã distribuie apã, poate sã rãspundã în fata legii pentru îmbogãtire fãrã temei sau de favorizare a infractorului dacã persevereazã în faptã dupã ce a fost avertizat.

Telefoane de influentã si o plângere penalã

Si cum asemenea om de afaceri, de calibrul lui Zanet Stelian, are prieteni si sustinere, am întrebat dacã cineva a intervenit pentru a nu i se sista furnizarea apei, Avram

ne-a spus cu chiu cu vai, de parcã îl durea fiecare vorbã. În plus, omului de afaceri i s-a fãcut deja plângere penalã…

”Da. Am primit telefoane… Da, de la oameni cu influentã… Da, si un primar. Rãspunsul a fost NU! Adicã eu mã dau mare cã fac si respect  reguli si apoi cedez si le încalc? Nu!” – sunt vorbele smulse de la directorul Apa Serv. Costel Avram a precizat, pentru a ne convinge cã toti cetãtenii sunt egali în fata legii, cã ieri (luni – n.n.) s-a formulat plângere penalã la Politia municipiului Lupeni. ”Chiar dacã îsi va plãti apa consumatã, fapta rãmâne faptã” – a precizat Avram.

Ce zic normativele cu privire la faptã, este ametitor. Deci, SC Mito Edil Lupeni declara 6 mc/lunã apã consumatã, dar calculul fãcut conform normativelor spun cã societatea consuma 3.500 mc pe lunã! Si pare cã e norocoasã societatea aplicându-i-se acest normativ 29/1993.

”Noi aplicãm acest act normativ. Asa se procedeazã. Dacã s-ar fi fãcut un calcul tehnic cum spuneti, s-ar fi luat în calcul debitul pe secundã, pe orã, zi si lunã, tinând cont de obiectul de activitate al societãtii respective, consumul ar fi fost dublu, adicã peste 7.000 mc pe lunã” – ne-a explicat Alina Pavel, sef Serviciu Comercial al SC Apa Serv Petrosani.

A plãtit, dar…

Cu asemenea fapte, se poate prãbusi un model al societãtii. Sigur, complexul Valahia poate functiona cu succes în continuare, iar proprietarul sã-si asume fapta si sã plãteascã

pentru ea. Dar nu este în regulã atunci când omul cu care te mândreai, si-a construit o imagine de renume mintindu-ne pe toti…

Si pentru cã proprietarul Valahia pare sã constientizeze acest lucru, ieri, pânã la ora 12,00, a achitat toatã suma imputatã, respectiv 185 milioane lei vechi.

Ileana Firtulescu