6Directorul Societãtii ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, va simti din nou terenul de rugby sub tãlpi, într-un meci de old-boys. Rugby-ul este, de fapt, prima pasiune a lui Avram, care a practicat acest sport mai bine de 16 de ani, încã din copilãrie.

Sufletul managerului ApaServ Valea Jiului SA, Costel Avram, va fi împãrtit în douã în acest sfârsit de sãptãmânã. Avram a plecat la Suceava, unde echipa de rugby de aici împlineste 50 de ani de activitate. Iar sâmbãtã CSM Suceava are programat un meci exact cu Stiinta Petrosani, unde Costel Avram a jucat ani în sir rugby la cel mai înalt nivel, iar ulterior a sustinut activitatea sportivã din Dealul Universitãtii. „La sfârsitul acestei sãptãmâni, sâmbãtã, când echipa Stiinta Petrosani joacã la Suceava, se împlinesc 50 de ani de la înfiintarea echipei CSM Suceava, echipa mea de suflet, cu care am avut cele mai mari satisfactii pe plan sportiv. Este echipa care, când eram în armatã, m-a adoptat si le port o profundã recunostintã, atât echipei, cât si antrenorului Constantin Vlad”, a declarat Costel Avram. El recunoaste cã sufletul sãu va fi împãrtit în douã, sâmbãtã, când va tine si cu Stiinta Petrosani, dar si cu CSM Suceava, unde a jucat în perioada 1991 – 1994. Iar ulterior va resimti terenul sub tãlpi, într-un meci de old – boys. „Sâmbãtã, dupã ce Stiinta va juca cu CSM Suceava, voi juca si eu într-un meci de old – boys cu fostii mari jucãtori ai Sucevei. Suceava a fost ca o pepinierã: jucãtorii cresteau la Suceava si apoi plecau la alte echipe din tarã. Echipa de aici nu avea bani si, atunci, jucãtorii plecau sã se realizeze si pe plan material pânã la urmã. Ne întâlnim toti fostii jucãtori ai Sucevei. Vin din Franta, Italia, Noua Zeelandã, conducãtori  ai Federatiei. Va fi, într-adevãr, o sãrbãtoare a rugby-ului”, a declarat directorul ApaServ.

Costel Avram a jucat rubgy pânã în anul 2000, chiar si dupã ce a intrat politicã, domeniu care l-a consacrat. Activitatea sportivã a debutat în 1984, când s-a înscris, ca junior, la Clubul Sportiv Scolar „Locomotiva” Pascani, unde a rãmas pânã în 1988. În 1988 a trecut la seniori si a rãmas la Pascani pânã în 1991, iar de aici a trecut la CSM Suceava, în Divizia A. Din 1994, Costel Avram a vebit la Petrosani, unde a continuat sã joace rugby la Stiinta, pânã în anul 2000.

Carmen Cosman