6Politistii din Petrila cautã un bãrbat care a agresat sexual o fetitã de numai 5 ani. Fapta s-a petrecut în scara unui bloc din zona centralã a orasului, iar oamenii legii merg pe mai multe piste.

Fetita a fost ademenitã cu o bomboanã de individual care a agresat-o apoi sexual.

A chemat-o în scara blocului sã îi dea bomboana si acolo a încercat sã profite de minorã. Fapta s-a petrecut ziua, într-o zonã centralã a orasului Petrila, mai exact în zona magazinului Profi.

Victima provine dintr-o familie de clasã mijlocie, cu venituri stabile si a primit o educatie bunã. Altfel spus, nu se poate spune cã fetita ar fi fost neglijatã de pãrinti, iar abominabila faptã a fost favorizatã doar de inocenta specificã vârstei.

Bãrbatul s-a speriat doar când fetita a început sã plângã, iar politistii încearcã acum sã dea de urma agresorului, rãmas deocamdatã necunoscut.

Existã deja un cerc de suspecti si mai multe piste pe care anchetatorii merg în aceastã fazã a cercetãrilor.

„Este dosar penal înregistrat cu autor necunoscut si facem investigatii. Avem suspecti în cauzã. Fetitei i s-a spus cã i se va da o acadea dacã merge putin pânã în scara blocului.

Mai multe date, deocamdatã, nu putem furniza pentru a nu periclita ancheta”, a declarat comisarul Ovidiu Zaharia, seful Politiei Petrila.

6-1Chiar dacã nu mai au alte sesizãri similare, oamenii legii nu exclude varianta ca agresorul sã mai fi profitat si de alti minori, dar faptele sã nu fi fost cel putin pânã acum reclamate la Politie. Comandantul Politiei Orasului Petrila, Ovidiu Zaharia, a precizat cã reprezentantii Politiei de Proximitate au fost la unitãtile de învãtãmânt, la grãdinite, au stat de vorbã din nou cu cadrele didcatice, cu copiii si le-au reamntiti acetsora sã nu intre în vorbã si sã nu însoteascã sub niciun motiv persoanele necunoscute, pentru a preîntâmpina astfel de situatii nedorite.

Carmen Cosman

Maximilian Gânju