Liderii Federatiei Nationale a Muncii (FNM) conditioneaza infiintarea Complexului Energetic Oltenia (CEO) de aplicarea unor masuri drastice impotriva altor sindicalisti, menite sa stopeze milioanele de euro ce curg anual in conturile Federatiei Nationale Mine si Energie (FNME), condusa de Marin Condescu.

La sfarsitul lunii ianuarie, Constantin Cretan, liderul FNM, a inaintat o lista de revendicari ministrului Economiei, Ion Ariton, care cuprind, printre altele, taierea fondului de 6,5-7,4 la mie, care este platit din fondurile de salarii de catre administratiile complexurilor energetice si Societatii Nationale a Lignitului din Oltenia  sindicatelor aflate sub obladuirea lui Marin Condescu.

Constantin Cretan: ”7,5 la mie este ilegal”

Tot in respectiva lista cu revendicari se mai cer eliminarea decontarii cheltuielilor pentru mijloace de transport si deplasari in beneficiul sindicatelor, ”respectiv anularea Ordinelor MEC nr. 879/17.12.2004, care permite asocierea cu ONG Energia Rovinai si nr. 386/06.07. 2005, care a permis asocierea cu ONG Pandurii Tg-Jiu. Ambele ONG-uri sunt infiintate in baza Legii nr. 26/2000, entitatile neavand control asupra modului cum au fost cheltuite sumelor platite”, dar si eliminarea posturilor de inspectori sociali, posturi infiintate anume pentru sindicalisti, care sunt platiti inutil cu 3-4.000 de euro pe luna.

Constantin Cretan a declarat, pentru Ziarul de Investigatii, ca administratiile complexurilor energetice invart sume astronomice pentru Condescu, bazandu-se pe ordine date de diversi ministri ai Economiei in anii trecuti.

”7,5 la mie din fondul de salarii al minerilor acordat sindicatelor din punctul meu de vedere este ilegal. Acest fond care la un moment dat era doar de 0,1 la mie era pentru urmarirea contractului colectiv de munca. Cu vreo 4-5 ani de zile inainte de arestarea liderilor de sindicat, Marin Condescu a ajuns la astronomica suma de 7,5 la mie din fondul de salarii lunar sa fie virat in fondul sindicatelor. Pe langa acesti bani, mai sunt vreo doua firme ale sindicatelor care primesc lucrari de reparatii de role si alte componente prin incredintare directa, fac centrale termice pe care mai apoi tot ei le folosesc si acum au ajuns sa aiba ca obiect de activitate si taierea padurilor in zonele in care se deschid cariere noi. Deci firmele sindicatelor lui Condescu au toate profilele imposibile si posibile care lucreaza fara nici un fel de licitatii si lucreaza pe tarife stabilite intre ei si administratie”, precizeaza Cretan.

Milioane de euro pentru fotbal

Liderul sindical mai sustine ca milioane de euro se duc anual catre echipele de fotbal, un ordin al fostului ministru Mircea Dan Popescu permitand acest lucru.

”Sunt finantate sapte echipe de fotbal cu multi bani, aici nu mai fac referire la echipa de handbal, de baschet. Toate aceste echipe functioneaza sub niste organizatii nonguvernamentale, in care sunt asociati trei-patru lideri de sindicat. De exemplu, Pandurii Targu Jiu este singura echipa din divizia nationala care este finantata de stat. Numai anul trecut a primit trei milioane de euro din sistemul minerit, energie si activitati conexe. Alte trei milioane de euro merg catre echipele din celelalte esaloane. Cei mai mari vinovati sunt ministrii care au dat aceste ordine ce permit astfel de asocieri, administratiile complexurilor energetice si in primul rand ministrul Ariton, caruia i-au fost aduse aceste lucruri la cunostinta si le permite in continuare”, este de parere Constantin Cretan.

Cu banii din fotbal se poate moderniza termocentrala Rovinari

Ce s-ar putea face cu sase milioane de euro pentru o industrie care in Gorj inregistreaza un numar mare de accidente si disponibilizari an de an? ”Se poate moderniza linia tehnologica pentru mineri, deoarece minerii lucreaza in conditii foarte periculoase si nu se respecta protectia muncii. De aceea au loc si foarte multe accidente. Se pot retehnologiza si moderniza fluxurile tehnologice si cele energetice pentru ca pana la urma suntem in pericol ca termocentrala Rovinari sa se inchida, deoarece nu este modernizata conform cerintelor Uniunii Europene. Cu toate acestea, anul trecut, la pandurii Targu Jiu, unde Marin Condescu este actionar, CE Rovinari a dat 68 de miliarde numai sponsorizari, fara sa vorbim de alte cheltuieli cu primele de performanta si efort ale fotbalistilor. Este bataie de joc la adresa minerilor”, mai spune liderul FNM.

Miron Cozma: ”Marin Condescu, cel mai mare corupt al Olteniei”

Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, este de parere ca cei peste un milion de euro dati anual sindicatelor ar ajuta 3.000 de oameni din sistem sa aiba un trai decent.

”3.000 de oameni ar avea salarii mai mult decat decente, daca nu s-ar da catre fotbalul lui Marin Condescu. Consider ca li s-au facut mari nedreptati minerilor din Compania Nationala a Lignitului, celor din sistemul energetic li s-au facut mari deservicii prin disponibilizari si prin reducerea salariilor cu 25%. Dar toate astea se datoreaza lui Marin Condescu, cel mai mare corupt al Olteniei. Sindicatele au rolul de a proteja oamenii, nu de a le lua veniturile si a le folosi in tot felul de scopuri dubioase. Dar eu cred ca toti ministrii si Marin Condescu au fost si sunt parteneri in aceste afaceri si sunt sigur ca isi impart banii intre ei”, declara Miron Cozma.

Acoperiti de acte

Surse din cadrul CE Turceni si CE Rovinari spun ca sumele acordate sindicatelor lui Condescu sunt uriase, dar ca intotdeauna liderii sindicali se vor acoperi cu acte, in timp ce administratiile complexurilor energetice nu se vor omori prea tare sa verifice realitatea: ”Din fiecare complex energetic pornesc zeci de miliarde de lei anual, iar suma totala ajunge la peste un milion de euro. Suma aceasta nu este in avantajul sindicatelor ca organizatie, ci numai in avantajul catorva de acolo, in frunte cu Marin Condescu. Pentru acesti bani intotdeauna exista o justificare, cel putin in acte. Dar aducerea de documente justificative conducerii nu este grea, eu nu stiu cum isi deconteaza acolo, in firmele lor interioare cu privire la banii altia. Pun intr-un dosar actele, iar administratia le aproba, nu sta nimeni sa verifice daca intr-adevar au cumparat mobilier, si-au scolit oamenii pe linie sindicala sau au cumparat cat combustibil au declarat”.

Marin Condescu si niciunul dintre sefii societatilor de stat mentionate nu au putut fi contactati, deoarece, conform declaratiilor secretarelor ”sunt iesiti din birou”.

In Valea Jiului, Compania Nationala a Huilei a renuntat sa mai acorde 5,8 la mie din fondul de salariu sindicatelor in anul 2010, care foloseau banii pentru partide de pescuit si calatorii in strainatate ale liderilor sindicali. La numai un an de la renuntarea acordarii banilor din fondul de salarii, Liga Sindicatelor Miniere Valea Jiului nu mai exista decat pe hartie, inregistrand datorii de 1 milion de euro.

Articol preluat din Ziarul de Investigatii

Autor: Anamaria NEDELCOFF