Cornel Ciobanu – ultimul taietor sub limba din Europa

La aproape 40 de ani, Cornel-Augustin Ciobanu, din Lupeni, este supranumit ultimul taietor sub limba din Europa. Sute de oameni care au ajuns la dr. Ciobanu lauda calitatile unui astfel de tratament, pe care altii insa il considera barbar.

Cornel Ciobanu a invatat metoda taiatului sub limba de la tatal sau, despre care spune ca a folosit aceasta tehnica de peste 30 de ani. De altfel, pentru a evita tot felul de speculatii, a absolvit cursurile unei scoli de profil si a ajuns asistent medical generalist.

”Intr-o zi a venit un barbat la noi acasa pentru ca tatal meu sa-l trateze. Era bolnav de hepatita. Tata era plecat si m-am oferit eu sa-l tai. Operatia a decurs excelent, omul a scapat de hepatita si de atunci s-a dus vorba din om in om ca in afara de tatal meu si eu pot face aceasta mica interventie”, spune Cornel Ciobanu.

Rezultatele sale, marturisite de cei care i-au trecut pragul, i-au adus faima atat pe plan local, cat si national, dar si in strainatate.

Boli de vindecat

Dr. Ciobanu spune ca prin taierea sub limba se pot vindeca diabetul, hepatita de orice fel, ciroza, infectiile in sange, leucemia, colesterolul marit, disfunctiile sexuale, problemele de menstruatie, hipertensiunea, anemia, migrenele, acneea, psoriazis, varice, spondiloza si altele.

”Exista oameni care se simt tot timpul obositi si acuza stari de epuizare, oameni care nu au pofta de mancare si, dupa ce mananca,  le vine mereu sa verse. Acestia, daca se taie sub limba, capata dintr-o data, ca printr-un miracol, voiciune si pofta de viata. A nu se crede, totusi, ca taierea sub limba vindeca toate bolile pamantului… Un alt aspect ar fi ca, dupa felul in care arata vinisoarele, pot recunoaste daca boala din organism este recenta sau mai veche. Un om bolnav are vinisoare ingrosate, cu ramificatii vizibile. Dupa taiere, in functie de culoarea si vascozitatea sangelui, cunosc ce organe sunt afectate si le spun oamenilor de ce sa se trateze”, spune dr. Ciobanu.

Mai mult, poti face o astfel de operatie si daca nu ai nimic. ”Se poate face si preventiv. Nu doare si nu face rau nimanui. Eu sunt taiat sub limba de aproape 30 de ori. Nu am fost niciodata bolnav, nu am avut probleme cu ficatul, cu inima, absolut nimic. Am deja oameni care vin in fiecare an. Este o detoxifiere a sangelui si a intregului organism. Operatia dureaza 15-20 de minute, pana cand sangerarea se opreste de la sine, fara sa lase vreo urma. Saliva si apa rece cicatrizeaza imediat”, precizeaza Cornel Ciobanu.

Pareri impartite

Opiniile referitoare la aceasta metoda sunt impartite. In timp ce unii le recomanda din tot sufletul, altii le catalogheaza ca fiind barbare.

”Mi-am facut si eu aceasta operatie pentru a scapa de acnee, in Lupeni. si nu, nu mi-a trecut. Dar nu zic ca nu e buna metoda asta. Igiena avea, ia o lama si sectioneaza putin cele doua vene de sub limba. Apoi putin aplecat iti ”balangani” limba intr-un bol de unica folosinta, unde curge sangele. Nu doare mai mult decat o intepatura de insecta. Sa zic ca te tine asa vreo cinci minute, dupa care te clatesti in gura cu apa, ii dai 50 de lei si esti gata. Auzisem ca este vine sa te tai sub limba daca ai hepatita si multe alte boli, incercarea moarte n-are. Venele alea au fost curate vreo luna dupa care s-au facut la fel. M-am taiat de doua ori. Nu ii fac reclama dr. Ciobanu, nici nu il laud, pur si simplu asa a fost, asa s-a intamplat cu mine”, scrie un tanar pe un forum medical.

”Asta cu taiatul sub limba e o sarlatanie de facut bani de pe urma naivilor! Se practica pe la sate, cand copilul are ceva si nu-i gaseste doctorul comunal leac si atunci vine cate un vraci local si face pe desteptul. si eu am fost luata in vizor pentru acest tratament halucinant, am avut hepatita si bunica-mea aducea tot mai des in discutie subiectul acesta. Mi se pare o practica barbara, o sarlatanie de doi lei. si cred ca sunt si cativa doctori care practica aceasta barbarie, banul e ochiul dracului si daca clientul cere, doctorul executa. Aveam un  nepot care este dislexic, nu putea sa pronunte litera R, spunea L. dar era mic, avea 4-5 ani si bunica a venit cu ideea taierii acelor doua vene sublinguale. Noroc ca bietul copil a scapat de trauma ca avea parinti care nu erau dusi cu capul si care i-au acordat timpul necesar sa invete corect pronuntia fara sa fie necesara aceasta interventie. Terminati cu prostiile, cu vindecarile miraculoase care sunt tepe si nimic mai mult”, spune Elena, de 22 de ani.

Vanda Duta, din Lupeni, sustine insa aceasta practica, desi nu a apelat niciodata la ea: ”Practica e foarte veche, cred ca are radacini prin India daca mi-aduc bine aminte. Nu mi-am facut niciodata si sper sa nu fie nevoie,  sunt, da Doamne, sanatoasa. Taiatul sub limba este de fapt o curatare. Acolo se aduna multe toxine, deoarece limba este foarte vascularizata. Este o explicatie pur stiintifica, dar eu cred ca exista oameni care pot face si mai mult, prin diferite acumulari de energie si alte practici. Eu spun ca mai bine sa nu judecam. Legat de aceasta taiere, sotul meu a apelat la domnul Ciobanu o singura data. Domnul Ciobanu lucreaza igienic, cu manusi, lama scoasa atunci din tipla, totul e steril. Sotul meu avea hepatita cronica colecistica, dar de fapt nu se stia ce are. Internarea in spital timp de o luna si ceva l-a facut sa slabeasca 25 de kg, plus stari de voma zilnice si icter. Dupa iesirea din spital, nu intr-o stare foarte buna, a raspuns mediu la tratament, a luat in greutate in jur de 5 kg, dar tot avea inca stari de voma, nu mai erau asa dese, dar avea reflux esofagian. Am apelat la acest domn – sincer, nu e nimic barbar – care intr-un minut a rezolvat aceasta discutie. Ca rezultate… intr-o saptamana, maxim doua, i-a disparut total galbeneala, iar starile de voma, refluxul, au incetat. Intr-o luna sotul meu a pus inapoi 15 kg, in doua luni alte 15 si a revenit la greutatea normala, de 80 de kilograme. Domnul Ciobanu l-a facut bine, asta este concluzia mea”.

Anamaria NEDELCOFF

29 thoughts on “Cornel Ciobanu – ultimul taietor sub limba din Europa

  • 20 februarie 2012 at 06:28
    Permalink

    Dar nu spune pretul domnul Cornel Ciobanu,din auzite este scump pentru o simpla taietura sub limba. Iar despre afirmatia lui ca este singurul taietor sub limba din Europa pot sa-i spun lui Coca ca minte,cautati stimati cititori pe internet si veti gasi aici aproape de judetul nostru Gorj in localitatea Vagiulesti o femeie pensionara pe nume Verona Carligel care taie sub limba,asa ca lasa minciunile cu singurul taietor sub limba domnule Cornel Ciobanu ca suntem in era internetului.

    Reply
  • 20 februarie 2012 at 07:07
    Permalink

    Jalnic…..L-ati facut Dr.Ciobanu din condei…Omul,care are ceva peste 40 de ani, trebuie sa faca scoala multa sa devina doctor…A facut el ceva scoala postliceala sanitara ,dar pana la Domn” doctor e cale lunga..Asta e modul elegant prin care se face reclama ascunsa?Un articolas cu pareri favorabile si vine lumea la taiat sub limba la Dom”Doctor…lol

    Reply
  • 20 februarie 2012 at 11:20
    Permalink

    Dr. Ciobanu? Asa se autointituleaza sau asa-i spun pacientii? Doctor implica absolvirea unei facultati de medicina, nu a unei scoli postliceale de asistenti medicali. Poate ca unii ii spun doctor, dar sa nu exageram. Nu minimizez experienta dumnealui, dar haideti sa respectam niste pozitii si termeni, de dragul adevarului.

    Reply
  • 20 februarie 2012 at 16:41
    Permalink

    Taiav-as sub… limba! Da, what’s up „doc”?

    Reply
  • 21 februarie 2012 at 13:19
    Permalink

    Acum am inteles – de fapt e reclama pentru Dan Diaconescu=Presedinte ! Altfel, ce rost avea poza cu DD-ul ? :)

    Reply
  • 21 februarie 2012 at 20:53
    Permalink

    fratilor mergeti la doctori la spital si va consulta va ia 50 lei sau 100 lei ca va scrie o reteta si sunteti ok.mergeti la dentist va pune plomba va ia 50 sau 70 lei a doua zi e cazuta .daca mergi la taiere sub limba te duci ca esti bolnav si nu mai au medicii ce sa iti faca .daca esti prost stai acasa si baga medicamente in tine pana te umfli ca cimpoiul de ele.asa ca nu mai vb aiurea in gara .fiecare are pretul lui .vrei sa mergi la un dr sau un vraci sau cum vrei sa i spui sa i oferi o guma de mestecat .hai sa fim seriosi ca incultii stiu doar sa barfeasca .iar acea tanti verona pt cel ce a scris acel articol ca este din vagiulesti este bine sa mergi la ea doar cand este treaza si aia este de SARBATORI.asa ca mergeti fratilor de acuma la spital ca va baga dracul in seama .de prosti ce sunteti

    Reply
  • 21 februarie 2012 at 21:38
    Permalink

    SI eu stiu ca daca mergi la dr sa iti faca o injectie iti face.asa si la dnul ciobanu.daca i se cere ceai ,vei primi ceai,da dnule titi iar daca ceri sa ti taie sub limba daca dansul considera ca poate sa iti taie,iti va taia.asta este decizia fiecaruia,iar in privinta taxei,fii sigur ca pana si apa de la wc care o tragi te costa bani,,,hai sa fim seriosi.ce nu costa in ziua de azi.doar prostia din capul multor asa zisi cititori sau scriitori de aici de pe net.pa

    Reply
    • 13 noiembrie 2012 at 19:19
      Permalink

      doar pt hepatita este?

      Reply
  • 22 februarie 2012 at 06:01
    Permalink

    Cornel Ciobanu sa imbogatit de pe urma taiatului sub limba,nu-l mai satura dracu de bani.

    Reply
    • 22 februarie 2012 at 08:02
      Permalink

      Asa domnilor,insfarsit un domn sincer!Toate discutiile si problemele incep de la bani,de la oameni invidiosi care nu au facut nimik in viata lor!
      As fi curioasa sa stiu cu ce va ocupati voi cei care ati scris commenturile rautacioase!!!

      Reply
  • 22 februarie 2012 at 08:53
    Permalink

    am vazut si eu comenturile dv.da asa este .este lumea f rautacioasa.hai sa o luam sistematic.eu fac ce pot adica ce nu mai poate face medicina.nu iti convine nu ma cauta.nu iti place ce fac te rog sa te duci la spital ca acolo iti gasesti alinarea daca asa crezi.este decizia fiecaruia.eu daca am o durere de masea nu sunt obligat sa merg la dentist.pot sa stau acasa pana imi trece asa si tu cel care ai scris cu rautate ce ai scris.ca m am imbogatit da asa este .pt ca eu muncesc nu ca tine imi asum responsabilitatea fata de pacient nu ca tine care stai si scrii un coment in spatele unui nick name .asta este .daca ai ceva de zis suna ma si spune mi ce te doare .cu siguranta daca ai scris ce ai scris ,ma cunosti ,si esti unul care doar ma invidiaza pt pozitia pe care o am eu si incerci sa ma defaimezi.atata poti atat faci .asta este

    Reply
  • 9 mai 2012 at 14:45
    Permalink

    sunt ciobanu .pt acei care nu stiu ce fel de statut am sa vina la mine la cabinet.nu am atestat de dr.ci doar am facut o scoala de asistenti medicali generalisti.daca are cineva ceva de comentat sa vina frumos la cabinet vede firma vede acele acte doveditoare ce sunt si gata ce tot atata tura vura dr sau asisitent medical.daca vrei sa vii la mine vii daca vrei sa mergi la dr adevarat mergi la el ca nu iti va lua multi bani si gata sau mergi la bar de unde ai plecat.atat.sau daca ai ceva cu mine care ai te rog suna ma 0722715441 ,ms frumos

    Reply
  • 9 mai 2012 at 14:48
    Permalink

    cine vrea sa se documenteze sa citeasca daca are ochi .aceasta terapie era din secolul 18 si era ca materie care se preda in universitati,deoarece era in falimnet farmaciile si spitalele s a interzis categoric taierea sub limba o perioada de timp.in fine cine vrea sa se documenteze mai departe sa caute nu sa stea in fata calculatorului cu o votca ieftina in mana sa barfeasca

    Reply
    • 28 ianuarie 2014 at 21:35
      Permalink

      DOMNUL DR- CIOBANU; ASA I-MI PLACE SI MIE SA-I SPUN. ESTE MAI BUN DECAT SUTE DE DOCTORI SPECIALISTI.LA MINE SE VAD REZULTATELE BUNE DATORITA DANSULUI. VA DORESC MULTA SANATATE..

      Reply
  • 20 iunie 2012 at 23:28
    Permalink

    Buna seara. Va rog sa-mi spuneti cand veniti in Maramures si in ce oras Va multumesc.NOAPTE BUNA

    Reply
  • 21 iunie 2012 at 14:07
    Permalink

    va rog puteti veni la timisoara am un frate bolnav cu diagnosticul CALCINOM HEPATIC si as dori sa il tratati DV

    Reply
  • 21 iunie 2012 at 14:12
    Permalink

    DACA ATI PUTEA VENI CAT MAI URGENT DOMNULE CIOBANU VAS FII FOARTE RECUNOSCATOARE MEDICI NU IAU DAT MAI MULT DE 6 LUNI VA MULTUMESC MULT AM FII VREO 5 PACIENTI
    TEL 0256464286

    Reply
  • 11 septembrie 2012 at 00:07
    Permalink

    dle ciobanu vam gasit pe internet cu lucruril e pe care leati postat pe internet si mam bucurat forte mult deaceia va rog forte mult sami iertati intrezneala care am aut de ava scrie si ava cere raspuns la o intrebare daca sunteti amabil sami raspundeti la emailul meu si anume am un copil 8 ani si are diabet tip 1 si e dependent de insulina daca puteti ajuta acest copil si cum puteti fi contactat caci locuiesc departe de tara si nu as vrea sa vin pana in romania si sa fiu tras pe sfora tot odata eu cred aceste lucruri caci mama mea stia sa faca asa ceva dar pe vremea comunistilor era mare risc si facea mai pe ascunssper caci imi cunosteti durerea si vet i raspunde pentru care va multumesc anticipat

    Reply
  • 22 septembrie 2012 at 19:12
    Permalink

    Sunt din Uricani si as dori sa aflu cand ajunge-ti la lupeni. as dori sa iau legatura cu dvs.

    Reply
  • 2 mai 2013 at 14:13
    Permalink

    multumesc de ajutorul acordat an de an si in vara va vizite inainte de va suna. multa sanatate.

    Reply
  • 14 mai 2013 at 15:49
    Permalink

    Buna ziua,sunt ciobanu cornel si pe aceasta cale incerc sa anunt pe cei care doresc sa ma contacteze la cabinet la FOCSANI sau GALATI pot sa o faca la nr de tel 0722 715 441 sau 0723 156 936 sau 0762 284 760.Joi pe data de 16 mai 2013 am sa fiu de gasit la cabinet la Focsani intre orele 13 si 17 ,iar Sambata la Galati intre orele 13 si 18 ,si Duminica tot la Galati intre orele 8 si 10 dimineata .cu multa stima ciobanu cornel.

    Reply
  • 16 mai 2013 at 23:22
    Permalink

    sunt din GALATI si am fost la dnul dr ciobanu cornel azi dupa amiaza la cabinetul dansului la focsani,m am taiat sub limba aveam hiper tensiune si dureri mari de cap,dupa ce a lasat sa curga sange cam 1 minut m a lasat durerea de cap,s a oprit ff bine si acuma nici nu se mai vede urma de cicatrice sub limba.este un om blajin cu fff multa scoala in dansul .orice il intrebi te invata ce sa faci sa fie bine.daca doriti sa luati legatura cu dansul sa il sunati la tel 0723 156 937 ori mai are inca un nr de tel 0722 715 441 si un nr de cosmote care este mereu deschis 0762 284 760,eu multumesc f mult la dnul dr ciobanu cornel

    Reply
  • 12 iulie 2013 at 21:05
    Permalink

    Buna seara! Va rugam sa ne anuntati cand veniti in Maramures. Va multumesc.

    Reply
  • 5 decembrie 2014 at 17:25
    Permalink

    pentru cei interesati din zona MOLDOVEI am sa fiu de gasit in zilele de 16-17 decembrie 2014 la FOCSANI pentru program de cabinet,iar pentru cei din GALATI am sa fiu de gasit in zilele de 18-19 decembrie 2014.pentru detalii va rog sa sunati.

    Reply
  • 5 decembrie 2014 at 17:26
    Permalink

    pentru cei interesati din zona MOLDOVEI am sa fiu de gasit in zilele de 16-17 decembrie 2014 la FOCSANI pentru program de cabinet,iar pentru cei din GALATI am sa fiu de gasit in zilele de 18-19 decembrie 2014.pentru detalii va rog sa sunati.

    Reply
  • 9 februarie 2015 at 20:54
    Permalink

    JOI pe data de 19 si VINERI pe data de 20 voi fi de gasit in cluj.Pentru informatii va rog sunati.Pentru cei din Pitesti am sa fiu de gasit in data de 26 joi .Pentru cei din BUCURESTI am sa fiu de gasit in data de 27-28 ,VINERI si SAMBATA .Pentru detalii va rog sunati.

    Reply
  • 23 iunie 2015 at 15:27
    Permalink

    vreau sa fac si eu o programare sapTAMANA ASTA SAU URMATOAREA SAPTAMANA PENTRU CINEVA PRIN CE ORASE SUNTETI ZILELE ASTEA

    Reply
  • 3 septembrie 2015 at 10:58
    Permalink

    Bun? ziua! În Pite?ti când ajunge?i?

    Reply
  • 27 martie 2016 at 19:02
    Permalink

    Domnu Ciobanu. Sunt din Sf. Ghe.si sufar cu urechea,adica nu pot misca normal maxilarul.Am fost operata 3 ori cu urechea,dar maxilarul cand misc la mancat si citeodata la vorbit merge sus la ureche. Am fost si la neurolog numai somifere primesc. Am piatra la fierea dar asta nu ar fi urgent ca am grija ce mananc.
    Sora mea are asma si venisoare suptire pe picior. Va rog din suflet cum si cind ne puteti ajuta.
    Unde sa va cautam daca ne veti da un raspuns pe email va multumim nespus de mult. Sanatate si spor la activitatea care va desfasurati. Cu respect si stima Sara.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *