”Am avut o sedintã si am întrebat pe consilierul nostru  Zoltan Benke, având în vedere cã au colaborat, a fost coleg cu Ilie Pãducel, dacã l-ar vota ca primar sau în functii de conducere în organizatie si a replicat – niciodatã! Si nu este singurul. Deci, la Petrila, Ilie Pãducel nu este dorit în cadrul PNL”- Costel Avram, presedinte PNL Petrila.

Chiar dacã existã supãrãri printre unii membri ai PNL cu privire la racolarea de fosti sau actuali PDL-isti, liderii acestui partid au subliniat cã un om cu valoarea profesionalã si politicã, fie el si democrat-liberal, nu trebuie condamnat la moarte socialã doar pentru cã a ales, la un moment dat, sã facã parte dintr-un partid ai cãrui lideri s-au dovedit a nu-si iubi prea mult tara, sau nu au stiut cum sã o facã.

În Valea Jiului liberalii îsi doresc sã aducã în partid oameni în care locuitorii zonei au încredere, lucru dovedit prin votul acordat, si acestia sunt doi – Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani si Ilie Pãducel, primarul orasului Petrila. Rãmasi ca ”Ion fãrã de tarã”, cu proiecte stopate, fãrã sustinere politicã din cauza erodãrii grave a credibilitãtii si imaginii PDL, cei doi primari pot face un gest în folosul comunitãtii, dar si al lor. Pot deveni independeti sustinuti de PNL, pentru cã legea nu le permite schimbarea partidului, si acest lucru le-ar prii si lor pentru cã par a fi pretuiti de liberali, dincolo de calcule electorale.

Dacã în cazul lui Tiberiu Iacob Ridzi, oraganizatia de la Petrosani nu are nici o problemã în a-l adopta, la Petrila lucrurile stau altfel. Desi coordonatorul PNL pe Valea Jiului si presedinte interimar al organizatiei de la Petrila, Costel Avram, a declarat cã usile casei liberale din Est sunt deschise pentru Ilie Pãducel, totusi existã probleme. La sedinta lãrgitã, cu lideri ai organizatiilor din Vale, s-au ridicat voci care au spus cã nu vor vota niciodatã Pãducel-primar.

”Am discutat asta cu colegii de partid, faptul cã mai multi primari doresc sã vinã la noi, dar legea nu le permite. La noi, este vorba de Tiberiu Iacob Ridzi si de Ilie Pãducel. În cazul lui Ilie Pãducel, personal i-am spus cã usile noastre sunt  deschise, dar va veni ca simplu ostean. Sper cã a înteles mesajul. Pãducel a avut situatii în care a candidat singur si a iesit pe locul doi… Am avut o sedintã si am întrebat pe consilierul nostru  Zoltan Benke, fost coleg cu Ilie Pãducel, dacã l-ar vota ca primar sau în functii de conducere în organizatie si a replicat – niciodatã! Si nu este singurul. Deci, la Petrila, Ilie Pãducel nu este dorit în cadrul PNL”- a declarat Costel Avram, presedinte PNL Petrila.

Si cum vorba zboarã, a zburat si cea care spunea cã acelasi Avram va candida la fotoliul de primar al orasului. Întrebat direct, acesta nu a spus nici da, nici ba.

”Voi vedea dacã voi candida la functia de primar, dar sigur voi avea grijã sã avem un candidat bun, care va câstiga. Vã asigur cã va fi un candidat care va bate scorul partidului si vã asigur cã acela nu va fi Ilie Pãducel. Cred cã ajunge. Si el a fost sustinut si ajutat cândava, chiar înainte de revolutie pe vremea comunismului, apoi din 1990 încoace a tot fost. Acum a venit vremea tinerilor. Si eu voi sustine oameni tineri, capabili si de valoare,  îi voi ajuta, voi fi un suport real pentru ei si asta pentru a-l trmite pe Ilie pãducel la pensie, sã se odihneascã si el dupã atâtia ani de activitate” – a precizat Avram.

Cum PSD nu are nici un gând, ba dimpotrivã, cu Ilie Pãducel, PNL nu-l vrea ca pion principal, este posibil ca actualul primar al Petrilei sã aleagã binemeritata pensie.

Ileana Firtulescu