Magistratii Tribunalului Hunedoara au decis arestarea preventiva pentru 29 de zile a consilierului juridic de la Inspectoratul Teritorial de Munca Hunedoara, Calin Ioan Ivan. Acesta este acuzat de procurori de luare de mita si abuz in serviciu.

In urma unei actiuni comune a procurorilor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara si ofiterilor DGA, consilierul juridic al ITM Hunedoara, Calin Ivan a fost retinut. S-a manjit pentru doar 800 de lei, pretinsi de la o societate comerciala, dar in timp a mai protejat si alte firme, spun anchetatorii.

„Consilierul juridic al Inspectoratului Teritorial de Munca Hunedoara a pretins administratorului unei societati comerciale suma de 800 de lei. Este cercetat pentru luare de mita si abuz in serviciu contra intereselor publice”, a declarat Prim – procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara, Nicolae Pastiu. Din probatoriul administrat s-a mai stabilit ca in luna ianuarie 2012, in baza unei intelegeri prealabile cu administratorul unei societati comerciale care fusese amendata de catre acelasi inspectorat, barbatul a „instruit” 3 martori cu privire la cele ce vor declara in fata instantei de judecata. In aceasta cauza

s-au efectuat perchezitii la Biroul juridic din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Hunedoara, precum si la domiciliul lui Ivan, de unde au fost ridicate mai multe calculatoare. In urma perchezitiei informatice, s-a constatat faptul ca redactase mai multe actiuni in instanta civila in vederea anularii proceselor verbale de contraventie incheiate de catre inspectorii Inspectoratului Teritorial de Munca Hunedoara. Totodata, au fost ridicate, in original, mai multe procese verbale de contraventie aplicate de catre Inspectoratului Teritorial de Munca Hunedoara unor societati comerciale, care nu fusesera transmise la administratiile financiare in vederea executarii acestora.

Procurorii au dispus retinerea acestuia pentru 24 de ore, iar apoi consilierul juridic al ITM a fost prezentat magistratilor de la Tribunalul Hunedoara, cu propunere de arestare preventiva. „Instanta a admis cererea Parchetului de pe langa Tribunalul Hunedoara si a dispus arestarea preventiva a inculpatului, pe o durata de 29 de zile, respectiv din 14 februarie, pana in 13 martie. Impotriva hotararii Tribunalului poate fi declarat recurs, in termen de 24 de ore”, a precizat Ildiko Glaman, purtator de cuvant al Tribunalului Hunedoara. Iar Calin Ivan a si formulat recursul, care va fi solutionat de Curtea de Apel Alba Iulia.

Angajat de 10 ani la ITM

Calin Ioan Ivan este de mai bine de 10 ani angajat al ITM Hunedoara.  Horia Iacob Ratiu, seful ITM Hunedoara, a declarat ca Ivan este consilier juridic al institutiei din anul 2001 si pana acum nu au fost

probleme in ceea ce-l priveste. Ratiu a mai spus ca procurorii au solicitat deja sa li se puna la dispozitie fisa postului ocupat de Calin Ivan, dar si date despre debitele catre bugetul de stat ale unei firme, probabil cea de la care juristul a cerut cei 800 de lei,

In 2010, un alt angajat al ITM Hunedoara a fost trimis in judecata pentru luare de mita, de data aceasta de catre procurorii DNA. In rechizitoriul de trimitere in judecata procurorii DNA – Alba Iulia au precizat ca Puiu Disa, in calitate de inspector de munca in cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca Hunedoara, a pretins si a primit de la administratorul unei societati comerciale din judetul Hunedoara (denuntator in cauza) suma de 1000 lei pentru a nu aplica sanctiuni contraventionale pentru incalcarea dispozitiilor legale privind securitatea si sanatatea in munca. Disa a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la trei ani de inchisoare cu suspendare, insa procurorii au formulat recurs, care a fost admis de Curtea de Apel, in urma caruia instanta a aplicat o pedeapsa complementara, dar a pastrat suspendarea executarii.

Carmen Cosman