Etnicii romano-catolici din Valea Jiului cred cã Biserica se va întoarce spre sãraci. Noul Papã este un om simplu care toatã viata s-a dedicat sãracilor, iar numele Francisc, este cel ce va apãra natura, deci creatia Lui Dumnezeu.

4_1siteAvem un nou Papã la Roma, iar comunitatea romano-catolicã este în sãrbãtoare, asa cum, de altfel, întreaga planetã a fost miscatã de acest eveniment. Credinciosii din Valea Jiului îsi pun mari sperante în noul ales al Bisericii, pe care îl vãd un om ce se va îndrepta spre sãraci si îl numesc chiar ciudat.

„Actualul papã Francisc I este un tip foarte interesant si ciudat într-un fel. Interesant a fost în 1968 când a intrat în rândul iezuitilor, aceia care, în afara acelor voturi, au încã aparte un vot pentru Sfântul Scaun”, a precizat Ianos Szasz, capelan papal, paroh al Bisericii Romano-catolicã Sfânta Varvara Petrosani.

Papa Francisc I trãit o viatã simplã, dedicatã sãracilor si acesta e acum mesajul pe care îl percep cei din lume, care sperã cã Biserica îsi întoarce privirea spre cei nevoiasi, mai mult ca oricând. „Când a fost numit episcop, nu s-a mutat în Palatul episcopal, ci a rãmas într-un apartament unde a locuit pânã acum. Putem spune cã si mâncarea si-o pregãtea el, deci a trãit o viatã foarte simplã, fãrã palate. Deci e un semn pentru lumea crestinã, viata ce a trãit-o pânã acum”, a adãugat preotul Ianos Szasz.

Noul Papã, Francis I este primul care poartã acest nume si chiar acest nume e unul care ne duce cu gândul spre oamenii sãraci si fatã de naturã. „Papa de la Roma vine acum cu acest semnal, dragostea fatã de naturã. Acum când atâtea pericole sunt. Papa Francisc I ne aduce acest semnal cã natura e creatia lui Dumnezeu si trebuie sã avem grijã de ea.

El îi slujea mult pe cei sãraci din Argentina, iar oamenii trãiesc în sãrãcie, iar slujirea celor  nevoiasi este menirea bisericii. E un semn foarte important”, a mai spus preotul din Petrosani.

Comunitatea catolicã este de pãrere cã s-a împlinit o minune si Duhul Sfânt nu a tinut cont decât de vointa lui Dumnezeu.

Diana Mitrache