Zeci de oameni s-au adunat în biserici, sau în jurul acestora, pentru a lua apă sfințită. Este momentul din an în care credincioșii participă la slujba de Bobotează – ziua în care este prăznuit Botezul Domnului și în care toate apele sunt sfințite.

La biserica aflată în centrul municipiului Petroșani, credincioșii au venit de dimineață, ca să asculte slujba, chiar dacă vântul puternic de noaptea trecută a făcut ca vremea să fie mai rece. Slujba s-a ținut în biserică, iar de la ora 11,00, credincioșii au ieșit în curte, unde s-au sfințit apele, care mai apoi au fost împărțite fiecăruia. Pe 6 ianuarie prăznuim Botezul Domnului, obicei cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează. Botezul Mântuitorului în Iordan, marchează practic momentul în care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, iar Sfantul Ioan Gură de Aur a spus: „Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor când S-a născut, ci când S-a botezat”.

Toate bisericile din Valea Jiului au ținut o slujbă de Bobotează, iar localnicii, momârlanii cum își spun ei, au datinile lor, apa fiind un element extrem de important în timpul acestor ritualuri. Cu apa de izvor sfințită vor uda casa, pomii, vor da să bea vitele și o vor păstra și pentru zilele în care nu se simt bine.

 

Diana Mitrache