A dăpostul pentru animale fără stăpân din municipiul Petroșani a ajuns la capacitatea maximă de adăpostire a câinilor fără stăpân, iar din acest motiv cei care gestionează acest serviciu au anunțat că nu vor mai fi desfășurate acțiuni de prindere a câinilor fără stăpân de pe raza municipiului.

Toate persoanele fizice interesate, cât și ONG-urile sau Asociațiile non-profit care au ca obiect de activitate protecția animalelor, sunt invitate să revendice sau să adopte acești câini, în caz contrar animalele riscă să fie eutanasiate.
“În baza art.47 alin.3 din regulamentul Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobat prin H.C.L.53/2020, după expirarea unui termen de 14 zile lucrătoare de la cazarea câinelui în adăpost, în cazul nerevendicării sau neadoptării acestora, câinii pot fi eutanasiați, cu respectarea tututor prevederilor legale.
În consecință, vă rugăm să ne ajutați atât la promovarea acțiunilor de adopție a câinilor fără stăpân, cât și cu revendicarea sau adoptarea efectivă a acestor câini fără stăpân din adăpostul pentru animale fără stăpân din municipiul Petroșani”, arată cei care administrează adăposul.