12_siteÎn câteva zile, primãvara va debuta, oficial, din punct de vedere calendaristic. Elevii de la Scoala Generalã Numãrul 6 din Petrosani, structurã a Colegiului National de Informaticã Carmen Sylva au decis sã întâmpine acest anotimp asa cum se cuvine. Cei mici au realizat mãrtisoare lucrate manual. Si cum tehnica a evoluat si cei mici s-au adaptat noutãtilor în domeniu.

”Noi, alãturi de ceilalti copii din scoalã le-am fãcut pentru toti oamenii care vin în scoalã si ar vrea sã le cumpere. Le-am fãcut în metoda killing adicã sã iei niste hârtiutã, o înfãsori pe betisor, faci o formã si apoi o lipesti pe foaie”, spun elevii Scolii Generale Numãrul 6 din Petrosani.Alãturi de elevi au fost cadrele didactice, care i-au învãtat pe micuti cum sã îsi foloseascã cu dibãcie talentul.

”Vedem cã iarna nu se vrea dusã si atunci elevii din scoala noastrã împreunã cu cadrele didactice s-au gândit sã grãbeascã acest eveniment care nu aduce decât bucurie în sufletele noastre ale tuturor. Suntem prezenti la o expozitie de mãrtisoare, mãrtisoare realizate de elevii scolii noastre dela clasele 0-VIII sub directa supraveghere a colectivului de cadre didactice. Este o expozitie care pune în valoare creativitatea, imaginatia, dar si îndemânarea elevilor nostri si actiunea de astãzi pentru cã vine primãvara si ne bucurã pe toti nu se va opri aici pentru cã vrem sã întâmpinãm primãvara asa cum se cuvine aceastã expozitie fiind si cu vânzare valorificãm munca copiilor si punem în valoare îndemânarea lor ei se simt importanti si folositori societãtii din care fac parte”, a declarat Mariana David, directorul Scolii Generale Numãrul 6 din Petrosani.

Actiunile elevilor nu se opresc aici. Pentru cã pe data de 1 martie se împart mãrtisoare, si cei mici vor iesi cu profesorii pe stradã pentru a oferi fiecãrei doamne câte un mãrtisor lucrat de mânutele lor.

”Pe data de 1 martie vom fi în alte institutii din orasul nostru, gen Teatru, Biblioteca Municipalã, dar vom fi si pe stradã unde vom înmâna femeilor mãrtisoare ca sã le punem în valoare rolul lor în viata noastrã a tuturor si sã le arãtãm cã nu sunt singure, cã cineva este alãturi de ele. Copiii nostri cu aceste mãrtisoare pe care le-au realizat la orele de abilitãti pratice, la data de 1 martie se vor întoarce în familie alãturi de mamele lor si ce este mai frumos decât copilul tãu sã îti spunã te iubesc mamã si sã îti ofere un mãrtisor pe care mânutele lor le-au lucrat ”, a mai spus reprezentantul institutiei de învãtãmânt.

Mãrtisoarele realizate de elevi se pot si cumpãra de cei care doresc. Banii vor fi investiti pentru refacerea stocului de materiale si pentru înfrumusetarea unitãtii scolare.

”Banii acestia vor fi folositi pentru dotarea unittii noastre scolare cu diverse materiale, aparaturã si avem sãli deosebit de primitoare si pantru a cumpãra alte materiale pentru a ne reînnoi zestrea cu alte obiecte realizate de copii”, a mai spus Marinela David.

Mãrtisorul este un mic obiect de podoabã legat de un snur împletit dintr-un fir alb si unul rosu, care apare în traditia românilorsi a unor populatii învecinate. Femeile si fetele primesc mãrtisoare si le poartã pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primãverii. Împreunã cu mãrtisorul se oferã adesea si flori timpurii de primãvarã, cea mai reprezentativã fiind ghiocelul.

Monika BACIU