A u avut loc alegeri în cadrul sindicatelor de la Complexul Energetic Hunedoara și liderul actual este Darius Cîmpean, care a fost reales. Potrivit sindicaliștilor, acesta a primit votul a peste 70% dintre cei care
au votat.

Minerii și energeticienii au avut încredere în Darius Cîmpean și echipa cu care acesta a creat mișcarea sindicală de la Complexul Energetic Hunedoara. Cîmpean nu este la primul mandat, iar potrivit votului final, acesta a luat 74% din totatul celor 1.239 de membri care au votat.
„Au fost organizate 8 secții de vot în toată Valea Jiului în care membrii de sindicat și-au putut
exprima opțiunea. După numărarea voturilor, rezultatele au fost următoarele: președinte Darius Cîmpean, ales cu 1216 voturi, 21 voturi nule, Alin Sîn, președinte executiv, ales cu 1.161 de voturi, dar și în cazul lui sunt 78 de voturi nule, Constantin Dragomir, secretar general, ales cu 1.170 de voturi și 69 de voturi nule și Dorin Vezure, prim vicepreședint, ales cu 1.148 de voturi, 97 nule”, se arată în comunicatul remis presei de Sindicatul Muntele, care le mulțumește pe această cale tuturor celor care au votat și le garantează că nou echipă va milita în continuare pentru respectarea tuturor
drepturilor din Contractul Colectiv de Muncă.
Diana Mitrache