6_siteDacã în ultima perioadã s-a discutat de reînfiintarea spitalului de boli cronice din Petrila acum totul este o amintire. Asta datoritã faptului cã medicii care au activat aici nu mai vor sã revinã din cauza salariilor mici.

Primarul orasului Petrila, Ilien Pãducel s-a tinut de promisiune si a adus la fata locului specialisti din Ministerul sãnãtãtii, care ar fi fost de acord cu redeschiderea spitalului. Doar cã în urma discutiilor purtate si a analizelor efectuate, responsabilii din Ministerul Sãnãtãtii s-au lovit de bariera material venitã din partea medicilor. Asta spre suprinderea lui Ilie Pãducel care a fãcut zeci de memorii pentru ca unitatea sanitarã sã fie redeschisã.

”Am fost mandatat de consiliul local sã fac demersurile legate de redeschiderea spitalului de la Petrila. Am fost în audientã la domnul ministru al Sãnãtãtii, m-a primit, a fost deosebit de primitor si de mare omenie, mi-a spus cã va trimite o comisie la acest spital, s-a tinut de cuvânt. A fost un inspector principal de la minister, doamna Birãu de la Directia de sãnãtate, am discutat la Primãrie, ne-am deplasat la fostul spital unde a participat inclusiv domnul director de la spitalul din Petrosani. S-au conturat mai multe variante pentru rezolvarea acestei probleme, dar bineînteles cã s-a pus si problema medicilor. Dacã se va redeschide acest spital medicii care au lucrat la spitalul Petrila nu mai vor sã vinã cu salariul care l-au avut la spitalul Petrila pentru cã bineânteles sunt plãtiti mai bine în altã parte si atunci am insistat sã se deschidã sectie de boli cronice a spitalului din Petrosani în sediul de la spitalul Petrila cu internare permanent”, a declarat Ilie Pãducel, primarul orasului Petrila.

Jurãmântul lui Hippocrate, dat uitãrii

6_1siteCadrele medicale la absolvirea studiilor depun un jurãmânt. Jurãmântul lui Hippocrate. ”Sacrã si curatã îmi voi pãstra arta si îmi voi conduce viata” acesta ar fi unul dintre jurãmintele ce le depun cadrele medicale, însã se pare cã aceastã zicalã nu mai reprezintã un etalon pentru cei care ar trebui sã salveze vieti. Jurãmântul lui Hippocrate este un jurãmânt atribuit lui Hippocrate, medic din Grecia anticã, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Multe din principiile acestui jurãmânt sunt si astãzi valabile existã si o variantã modernã a jurãmântului lui Hippocrate. Pentru unele jurãminte, în acest caz de fatã, caz în care medicii ce au activat la spitalul de boli cronice din Petrila refuzã sã mai practice meseria în lipsa unor

beneficii material însemnate, se numãrã si ”Voi exercita profesiunea cu constiintã si demnitate”, ”Sãnãtatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacrã”, ”voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic”.

Spitalul din Petrila a fost desfiintat în anul 2011 când 67 de unitãti medicale din întreaga tarã si-au încetat activitatea. Dacã aici se va realiza o sectie de boli cronice acesta va functiona în subordinea spitalului de urgentã din Petrosani. În prezent, în clãdirea fostului spital de boli cronice din Petrila îsi desfãsoarã activitatea medicii de familie, dar si un centru de

permanentã.

Monika BACIU