Mai ceva ca de Crãciun. Turistii au luat cu asalt statiunea Straja, care a fost plinã la capacitate maximã. Iar Cupa Comexim la schi, o competitie devenitã traditionalã, a întregit atmosfera de sãrbãtoare de pe pârtii.
De la cel mai mic, pânã la cel mai în vârstã, toatã lumea a fost pe pârtie sâmbãtã, în Statiunea Straja. Mii de oameni au urcat în week-end la munte, mai ales cã a nins încã de joi, iar pârtiile au fost numai bune pentru schi. Cabanierii aproape au fost luati prin surprindere de numãrul mare al celor care au venit la munte si s-au cazat aici, iar parcãrile au fost pline ochi. Multi au fost cei care au ales sã urce cu telegondola, despre care investitorii în turism spun cã a contribuit din plin la afluxul mare de turisti veniti din toate colturile tãrii. Chiar si cei aflati pe pârtii au recunoscut cã de mult nu au mai vãzut atâta lume în aceastã statiune hunedoreanã.
Peste 300 de concurenti s-au bãtut pentru premii
Si numãrul concurentilor care s-au înscris al start la cea de a XX-a editie a Cupei Comexim la schi, desfãsuratã pe Pârtia Constantinescu, a fost peste asteptãri. Peste 300 de schiori amatori ori legitimati la un club de profil au concurat pentru premiile de peste 200 de milioane de lei vechi puse în joc, în ciuda frigului pãtrunzãtor si a vântului care a suflat sâmbãtã la munte.
Vedetele întrecerii au fost copiii, multi dintre ei au învãtat sã schieze si abia apoi sã meargã, dar si veteranii care coborau piscurile montane încã de când schiurile însemnau douã doage de butoi dupã cum spune atletul veteran, Petru Ambrus (82 de ani), cel mai vârstnic concurent. Sandra (foto sus) este din Timisoara, are trei ani si este cel mai tânãr concurent. Si la editia din acest an a reusit sã ocupe primul loc la categoria ei de vârstã. A început sã schieze si abia apoi sã meargã recunoaste tatãl fetitei, care vine cu ea în fiecare sezon la Straja. Micuta a obtinut „aurul” si anul trecut la aceeasi cupã, pe când avea doar doi anisori. „Cupa acesta a început în anul 1993 si aveam atunci circa 20 de copii si din an în an au venit mai multi. Am ajuns ca în acest an si avem 311 concurenti din toatã tara si pentru noi este o mare bucurie. Mã asteptam la mai putini concurenti, ca sã fiu sincer. Nu mã asteptam sã ajungã la aproape 300. Niciodatã nu au fost atât de multi si vãd cã, din an în an sunt tot mai multi concurenti. Probabil azi am bãtut recordul în România ca numãr de concurenti. Înseamnã cã aceastã cupã este din ce în ce mai cãutatã în România. Pe de altã parte, în fiecare week-end vom organiza câte ceva pentru a atrage turisti. Sãptãmâna viitoare vom avea Cupa Baloo (n.r. ursul din statiune care este si mascotã) astfel ca turistii sã fie atrasi de Straja si sã se simtã bine ”, a declarat organizatorul competitiei, omul de afaceri Emil Pãrãu. Au fost schiori din toatã tara, inclusiv de la cluburi de performantã, pentru cã nu au fost interdictii doar pentru amatori sau doar pentru schiorii de performantã. Cei mai emotionati au fost concurentii de la categoriile mici de vârstã, care au avut si un traseu mai scurt, cu mai putine porti de trecut, dar, de la 9 ani în sus toatã lumea a concurat în conditii identice.
„Începând de la 9 ani, pe care noi deja îi considerãm maturi în schiuri, vin chiar de sus si au în jude de 38 de porti. Este un concurs destul de greu, mai ales pentru începãtori”, a mai spus Emil Pãrãu. Atmosfera a fost una de competitie adevãratã, iar de pe margine, sustinãtorii concurentilor si-au frânt mâinile de emotie, mai ales în cazul copiilor ori au fãcut zgomot cu vuvuzelele ori tãlãngile pregãtite din timp.
Frigul de afarã a mai fost înmuiat cu ceai fierbinte, distribuit direct pe pârtie.
Carmen Cosman
Maximilian Gânju