D e săptămâna aceasta, clădirile rămase nedemolate de la mina Petrila sunt ale Consiliului Județean Hunedoara. Intituția a plătit pentru ele și urmează să refacă mai multe clădiri, pe care să le redea în circuitul turistic, ori economic.

Bugetul Consiliului Județean Hunedoara a fost votat, iar forul județean a deveni proprietarul clădirilor de la mina Petrila. Acestea nu au fost demolate și acum pot fi folosite.
„Săptămâna acesta, CJH va fi proprietar pe tot ce înseamnă ansamblul istoric la mina Petrila. Deja, încă din decembrie, s-au purtat discuții cu notarul. Noi am dat și hotărâre de Consiliu județean, numai trebuie să facem plata și devenim proprietari a tot ce înseamnă Mina Petrila”, a spus Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Oficialii județeni spun că bugetul de investiții este unul ce va fi alocat, în mare parte, investițiilor, iar mina Petrila a fost o prioritate.
„Este un buget, din care o parte mare, cum nu a avut niciodată Consiliul Județean, este pentru investiții. Mă bucură faptul că sunt foarte multe investiții și în Hunedoara și mina Petrila va avea 1,5 milioane de lei”, a mai adăugat Avram.
Exploatarea minieră de la Petrila a fost înființată în anul 1859, mina Petrila fiind cea mai adâncă din Valea Jiului, dar a fost închisă în anul 2015.
Cei din Consiliul Județean spun că obiectivele istorice ar urma să le preia Muzeul Civilizației Dacice, care să scrie proiecte europene și să le pună în
valoare.
Terenul rămas va fi pus la dispoziția celor interesați, că acolo este apă, curent, gaz. O parte din Preparație, ar urma să fie preluată de Asociația Planeta Petrila, care are în plan să atragă 5 milioane de euro, iar clădirile administrative pot fi preluate de primărie, care ar urma să își aducă acolo toate serviciile la un loc.
Diana Mitrache