Un altfel de interviu…. cu Costel AVRAM, presedinte interimar la PNL Petrila

Politicã, administratie, sport, culturã… domenii de activitate care sunt stâns legate de numele unui om, Costel Avram. Acum, director general al societãtii de distributie a apei din Valea Jiului, Costel Avram a fost, pe rând, sportiv de performantã, mai apoi a intrat în politicã, în administratie si nu în ultimul rând a avut un cuvânt de spus în cultura din Valea Jiului. Un personaj pitoresc, controversat, iubit, dar si dusmãnit, Costel Avram, într-un altfel de interviu…

 

– Politic ati debutat, dacã pot spune asa, în PRM. Ati avut o micã rãtãcire, dupã care v-ati întors în PRM si acum, iatã-vã, în PNL. Acesta este partidul în care v-ati regãsit sau vorbim despre un traseism politic de conjuncturã?

– Pentru a vã face, singuri, o imagine dacã am avut rãtãciri în politicã, dacã am fost un traseist, dacã am fost un om pragmatic sau doar unul idealist e necesar sã vã spun si varianta mea. O puteti suprapune, apoi, peste varianta dv. si vom vedea ce va iesi la final…

Sigur cã mi-ar fi plãcut, încã de tânãr, sã fiu înarmat cu o busolã sau cu un gps pentru a nu rãtãci cãrarea. Din fericire, cred cã lucrurile care ti se întâmplã în viatã tin mai mult de destinul nostru si mai putin de sofisticatele aparate de orientare turisticã. Eu am fãcut primii pasi în politicã la Pascani. Acolo, la Liceul CFR din localitate, era un grup de profesori care se arãtau entuziasmati, la începutul anilor 91, de politica PRM-ului. Toti citeau revista partidului si, as zice inevitabil, mi-au transmis si mie acest microb al politicii militante. În 1994, am ajuns la Petrosani ca student la Universitatii din Petrosani si ca rugbist la Stiinta, o echipã ce evolua, pe atunci, în primul esalon valoric de la noi din tarã. Tin minte cã eram foarte mândru de ambele mele ipostaze. Nu era de colo pentru un tânãr venit de departe sã poatã deveni, cu mari sacrificii materiale din partea celor rãmasi acasã, „cu o treaptã mai domn”. Ãsta a fost visul tatãlui meu si, din pãcate, el nu a mai apucat sã mã vadã un om realizat. Aici, la Petrosani, i-am întâlnit pe profesorul Iatenco, care mi-a vorbit primul de PRM-ul local, si pe profesorul Mitran – care era

liderul partidului în Petrosani.

M-am împrietenit, în cadrul organizatiei, cu inginerul Constantin Ghitã, un fost rugbist al Stiintei si un viitor consilier local. Aceasta a fost, sã zic asa, epoca romanticã a activismului meu politic.

În anul 1996, a venit în Hunedoara sã candideze pentru un post de parlamentar, pe listele PRM-ului, viitorul deputat Ilie Neacsu. El a fost cel care m-a ajutat sã intru în politica mare. Pot spune cã, multumitã lui, am ajuns si vicepresedinte al Consiliului Judetean si, pentru o scurtã perioadã, deputat. Atunci a trebuit sã aleg una din functii si am ales-o pe prima. E o mentalitate pe care am învãtat-o de la Creangã: „mai bine-n satul tãu fruntas decât codas la oras”. Când Ilie Neacsu a iesit, cu scandal, din PRM si mi-a zis sã-l urmez, m-am dovedit a fi un om implicat sentimental. Fãrã a mai calcula, la rece, avantajele si dezavantajele acestei iesiri, n-am mai stat pe gânduri si l-am urmat pe primul meu mentor. Asa am iesit din PRM.

Am fãcut un mic ocol printr-un partid în care nu m-am regãsit si am revenit, datoritã insistentelor facute de poetul Adrian Pãunescu care a insistat la Vadim, si asa am revenit din nou în PRM. Anul trecut, dupã alegerile locale, am fost foarte abãtut. Desi Hunedoara a fost al doilea judet pe tarã, ca voturi aduse pentru PRM, noi n-am mai reusit sã intrãm în Consiliul Judetean. În septembrie Tribunul a venit la Tebea, eu eram în concediu, s-a simtit cam singur si colegii mi-au comunicat cã am fost exclus din partid. Sunt convins cã Vadim a reactionat emotional dar m-am hotãrât sã nu contest aceastã decizie, poate, arbitrarã. Poate cã a venit la timp. Dacã era dupã mine, cred as fi pãrãsit printre ultimii aceastã corabie a tineretii…

Asa am ajuns iar la un moment de rãscruce. Pentru moment, nu stiam încotro s-o apuc. Nu vã ascund faptul cã am avut oferte de peste tot. Într-un final, desi lumea mã percepea ca pe un om politic versat, eu m-am hotãrât sã aleg cu inima. Unii m-au averizat cã în politicã e total contraindicat sã actionezi în acest fel. Si totusi… Omul cel mai apropiat de mine în acesti ultimii ani de politicã la nivel judetean a fost, fãrã îndoialã, Mircea Ion Molot. Acum nu am mai fost în situatia croitorului care mãsoarã de sapte ori si taie odatã. Cunoscându-l de atâta vreme, sunt convins cã as fi mers pe mâna presedintelui chiar si cu ochii închisi. Cred cã, odatã cu intrarea mea în PNL, cercul meu s-a închis armonios. Eu am plecat din Partidul România Mare si am ajuns în partidul celor care au fãcut posibilã întemeierea României Mari. Ca sã trag o ultimã concluzie as zice cã orice om e dator sã-si caute si sã-si atingã, în cele din urmã, idealul. Poate cã, pe parcursul vietii mele, am avut parte si de ezitãri, si de rãtãciri, si de conjuncturi favorabile sau mai putin favorabile. Puteti sã le spuneti cum vreti. Chiar si „traseism politic de conjuncturã”. Dar nu uitati cã cercul e o operã perfectã si e foarte greu sã te înscrii pe orbita lui.

– Majoritatea politicienilor „una zic si alta fumeazã”, caragialeste vorbind. Dv. ce pãrere aveti despre clasa politicã din Romania? Si, având în vedere cã sunteti un lider politic, unde vã regãsiti? De câte ori ati zis una si apoi ati fãcut alta?

– Am aflat, de la scriitorii pe care i-am invitat la Petrosani, cã expresia citatã de dv. vine, de fapt, de la Tudor Arghezi. Se zice cã scriitorul Titus Popovici vorbea plin de zel, de la o tribunã a partidului comunist, despre eroica noastrã clasã muncitoare. Dupã cuvântare, Titus Popovici a iesit pe hol si, tacticos, si-a aprins o tigarã Kent. Atunci, Arghezi, care a observat scena, i-ar fi zis ironic: „Ehei, dom` Titus, una zici si alta fumezi!”  Sigur cã cele povestite mai înainte tin de spiritul în care ne-a vãzut si Caragiale. Ulterior, nici Arghezi nu a fãcut exceptie de la aceastã practicã beneficã din punct de vedere economic dar atât de blamabilã din punct de vedere moral. Din pãcate, se zice cã omului ar trebui sã-i spui ceea ce ar vrea el sã audã. Ca politician  esti tentat sã faci, mereu, acest lucru. Dar mai stiu cã dacã spui adevãrul, exprimarea acestuia te va face liber si lumea nu te va arãta cu degetul pentru cã una spui si alta fumezi. Cum eu nu fumez, lumea n-o

sã-mi vadã, niciodatã, Kent-ul în vârful buzelor în timp ce eu le-as spune oamenilor sã strângã cureaua si sã nu tragã, tigarea ieftinã de contrabandã, în piept….

-Ati fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Hunedoara si ati stat, oarecum, în umbra lui Mircea Ioan Molot. A fost un exemplu pe care, pânã la urmã, l-ati împrumutat pânã ce ati ajuns în PNL?

– E drept cã, din punct de vedere al ierahiei administrative, Mircea Ioan Molot a fost si este presedintele Consiliului Judetean în timp ce eu am fost, vreme de patru ani, unul dintre vicepresedintii sãi. Dar amândoi stim, de la Brâncusi citire… cã la umbra marilor arbori nu creste nimic… Asa cã, din punct de vedere politic,  nu am stat  în umbra lui. Asta nu înseamnã cã nu am avut si nu mai am de învãtat . Un om care a câstigat de trei ori presedentia Consiliului Judetean are, oricând si oriunde, ce sã-ti spunã si ce sã te învete. Apoi este profesor de matematicã si poate, oricând, sã calculeze exact cât de mare e umbra unui copac ca sã nu te acopere si sã te lase sã te manifesti liber. Cred cã ar fi plictisitor pentru un lider sã aibã de-a face doar cu oameni crescuti la umbrã. Omul, ca sã se dezvolte armonios, are nevoie în primul rând de soare si, apoi, de mentori. Pentru cã amândoi produc luminã…

-Unde este mai greu: în politicã sau în administratie? Pânã la urmã în ambele domenii, cei care îsi desfãsoarã activitatea sunt, nu-i asa?, în slujba cetãteanului. La CJH erau probleme la nivel macroeconomic, ca sã zic asa, acum la ApaServ cã e la concret, e altfel?

– As zice cã e la fel de greu. În politicã, rezultatele se vãd în voturi si procente iar în societãtile comerciale acestea se observã în situatii financiare. Si într-un caz si în celãlalt, cetãtenii sunt cei care te confirmã, fie ca politician, fie ca administrator. Noi suntem în slujba lor, ei sunt cei care ne coboarã sau ne ridicã pe socluri. Ca sã risc o comparatie, a conduce o societate comercialã este ca si cum ai concura într-o cursã de rezistentã, plinã cu obstacole neasteptate, pe când a conduce un partid e ca si cum ai naviga pe mare. Ai parte si de flux dar si de reflux…

-Actiunile de la ApaServ v-au adus prieteni sau dusmani? V-au amenintat? V-au aprobat oamenii?

-As zice cã actiunile mele de la ApaServ mi-au adus, în egalã mãsurã, si prieteni si dusmani. Din punctul meu de vedere, cei care îsi plãtesc facturile la zi sunt prietenii mei, cei care furã apa din retea sunt dusmanii mei. Primii sunt extrem de numerosi iar campioni ai onestitãtii sunt, fãrã îndoialã, pensionarii. Poate si datoritã lor am reusit ca, fãrã nici un credit din bancã, sã achitãm prima ratã cãtre lichidator pentru a ne putea recupera utilajele gajate de fosta societate. Asa cã, în loc sã iau 20 de

miliarde din bãnci cu dobânzi, poate, înrobitoare am reusit,,, prin noi însine,,, sã ne descurcãm cu fortele noastre proprii. Referitor la amenintãri, eu zic cã cea mai mare amenintare pentru o societate comercialã e criza economicã. Cum omul e o fiintã care nu poate trãi fãrã apã nici noi nu putem trãi dacã el nu-i achitã contravaloarea pentru apa folositã. Asa cã nu suntem în raporturi de adversitate ci, mai degrabã, de simbiozã.

– Care ar fi citatul dupã care v-ati trãi viata?

– E un citat vechi de vreo douã milenii si jumãtate pe care eu, desigur, l-am aflat mult mai recent. Am observat cã citatul se potriveste cu filozofia mea de viatã dar pe care filozoful latin a formulat mult mai bine decât as fi  fãcut-o eu: „Curajul nu are nici o valoare dacã nu e însotit de dreptate. Cu toate astea, dacã oamenii ar deveni drepti, ei nu ar mai avea nevoie de curaj”. Pare simplu, nu-i asa?

– L-ati adus aici, la Petrila, pe presedintele Uniunii Scriitorilor si, totodatã pe ambasadorul României la UNESCO, Nicolae Manolescu. A fost un succes cultural pentru Valea Jiului. Urmeazã si alte proiecte de amploare?

-Da, fãrã îndoialã. Eu cred cã prima întâlnire a intelectualilor din Vale cu presedintele Uniunii Scriitorilor din România si Comitetul director al USR a fost un real succes. Intentia noastrã imediatã este de a populariza, prin toate mijloacele, cele spuse, cu acel prilej, despre Valea Jiului de cãtre câtiva din marii scriitori români. Va fi, sunt convins, cea mai tulburãtoare invitatie de a vizita Valea noastrã. Intentia noastrã este de a crea o traditie si nu de a face actiuni disparate si fãrã finalitate. Anul acesta va avea loc si o a doua editie. Plus încã vreo câteva surprize pe care nu vreau, încã, sã le fac publice. Asa cã stati cu ochii pe noi…

 

– Care sunt persoanele de la care ati avut de învãtat de-a lungul timpului fie din administratie, politicã si, de ce nu?, din culturã?

– Dacã as rãspunde, pe larg, la aceastã întrebare ar mai iesi un interviu… Primul lucru important din viata mea  l-am învãtat de la Tata. Cu el fãceam, când eram mic, chirpici pe malul râului Moldova. Nu stiam, pe atunci, cã bietele noastre cãrãmizi de chirpici vor fi considerate, mai târziu, de specialisti elvetieni drept produse ecologic perfecte si foarte sãnãtoase pentru locuintele viitorului. Stiu doar cã noi frâmântam lutul cu picioarele, de dimineata pânã seara. Când lãsam chirpiciul la uscat se mai umfla, câteodatã, apa linã a blândei Moldove si ne lua cu ea toatã truda noastrã. Când  faci chirpici te pregãtesti sã si construiesti. Dar când apa, ca un bivol negru, îti ia totul îti dai seama cã totul e relativ pe lume si cã ieri ai fost bogat iar mâine poti fi sãrac lipit pãmântului. De la unchiul meu, învãtãtorul Pavel Corcaci, am aflat cã Sadoveanu, în marea foamete din 1946, nu i-a uitat, niciodatã, pe ai sãi de acasã. Maestrul si-a folosit tot prestigiul înaltei sale functii sale pentru a trimite, la Verseni, câteva vagoane cu cereale. Am învãtat cum e sã lucrezi în echipã si ce înseamnã valoarea unui cuvânt dat. În America am aflat cã acolo e suficientã o strângere de mânã pentru a parafa un acord, oricât ar fi el de important. „Dar, în aceste conditii, fãrã semnãturã si stampilã, nu se poate sã te pãcãleascã cineva?” am întrebat eu, nedumerit. „Ba da, odatã se poate. Pentru cã dacã unuia i se duce faima cã-i neserios, nimeni nu se va mai încurca a doua oarã cu el!” Din acest punct de vedere, pentru omul Molot si omul Avram nu a contat cã am vorbit ceva la Deva, la Hateg sau la Petrosani. E ca si cum am fi vorbit în America…

– Ce vã lipseste în momentul de fatã?

– Când ai în fatã un interlocutor destept care îti pune întrebãri incomode ti se pare cã nu-ti mai lipseste nimic! Pentru cã ati adus aminte de Nicolae Manolescu vã reamintesc cã amândoi, si

ziaristul si „vânatul” lui, suntem cetãteni de onoare ai Arcadiei. Grecii, când erau fericiti, spuneau cã si ei au fost în Arcadia. Din Arcadia mea, pentru a putea fi fericit pe deplin, lipseste doar Tata. El m-a condus, ultimul din familie, la autobuz, ca sã ajung la Pascani si de acolo la Petrosani. Visul lui a fost sã devin inginer. N-a apucat sã mã vadã nici inginer, nici vicepresedinte peste un întreg judet, nici deputat în Parlament. Când mama a fost pentru prima datã în biroul meu de la Deva mi-a zis cã Tata ar fi fost foarte fericit dacã m-ar fi vãzut acolo. Atunci, mie m-au dat lacrimile dar n-am vrut ca mama sã le observe… Era fericitã si nu voiam sã-i stric bucuria. Pentru ea, pentru ei – cei de acasã, eu am ajuns, vorba poetului, „cu o treaptã mai domn” si i-am fãcut fericiti. De aceea mã simt împlinit si material si, mai ales, spiritual..

– Existã lucruri pe care vi le propuneti sã le realizati în viitor? Dacã da, care?

– Sunt un om curajos si drept. Adicã , actionez, dupã puterile mele, în conformitate cu acel citat pe care vi l-am spus mai înainte. Si dupã care  mã cãlãuzesc în viatã…

Marius MITRACHE

Advertisements

4 comentarii la „Un altfel de interviu…. cu Costel AVRAM, presedinte interimar la PNL Petrila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.