Î ncă mai sunt școli în județul Hunedoara unde niciun angajat nu s-a vaccinat anti-COVID. Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara a publicat lista cu gradul de vaccinare în rândul angajaților unităților de învățământ.
La nivelul județului încă mai sunt șapte unități de învățământ unde niciun angajat nu a fost vaccinat împotriva noului coronavirus. Este vorba de Grădinița Samariteanul Baia de Criș, Școala Primară Tîrsa, Școala Primară Boz, Grădinița cu Program Normal Vîlcele Bune, Grădinița cu Program Prelungit Piticot Hunedoara, Grădinița cu Program Normal Josani, Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Petrila.
La polul opus, în județ sunt 15 unități de învățământ unde gradul de vaccinare în rândul angajaților este de 100%. Este vorba de Școala Gimnazială Rapoltu Mare, Școala Primară Țebea, Grădinița cu Program Normal Bănița, Grădinița cu Program Normal Orăștioara de Jos, Grădinița cu Program Normal Plopi, Grădinița cu Program Normal Dupăpiatră, Grădinița cu Program Normal Crișeni, Școala Primară Lăpușnic, Școala Primară Mihăiești, Grădinița cu Program Normal Nălațvad, Grădinița cu Program Prelungit Ștrumfii Orăștiei, Școala Primară Bobâlna, Școala Primară Romoșel, Grădinița cu Program Normal Sântandrei, Grădinița cu Program Normal Nr. Uricani.

[ Cursuri online în mai multe școli hunedorene ]
Ș i în această săptămână, elevii din mai multe școli hunedorene vor participa la cursuri online. În urma centralizării raportărilor din cele 252 de unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și structuri arondate, în funcție de situația epidemiologică, de infrastructură și de procentul minimum de 60% din personal vaccinat, a fost înregistrată următoarea situație. Astfel, în 243 de unități școlare, reprezentând un procent e 96,48% cursurile se vor desfășura cu activitate față în față.
În două unități de învățământ cursurile se vor desfășura integral în sistem online ca urmare a inidenței, iar în alte patru unități de învățământ cursurile vor avea activitatea integral în sistem online ca urmare a aplicării art. 3 alin. 2 din ordinul comun (solicitare a unității și aprobare ISJ – infrastructură/personal). 3 unități vor avea activitatea parțial în sistem online (solicitare a unității și aprobare ISJ – infrastructură).
Monika BACIU