P ărintele Gurie, episcopul Devei și Hunedoarei a încetat din viață, joi, în urma unui stop cardio-respirator, după ce în urmă cu 10 zile  a fost internat la Spitalul de Urgență din Deva,  pe secția de terapie intensivă, fiind bolnav de COVID.

Părintele avea 53 de ani și urma să fie transferat la un spital din Târgu Mureș, deoarece avea plămânii afectați în proporție de peste 85 la sută, din cauza infecției cu SARS-COV2, dar, din păcate, inima  sa a încetat astăzi. Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gurie Georgiu, era internat la secţia de ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, fiind diagnosticat cu COVID-19. Pacientul a fost internat vineri, 8 octombrie, iar de sâmbătă era la ATI, pe mască de oxigen. Informaţia că părintele episcop Gurie este internat în spital a apărut pe o reţea de socializare, credincioşii fiind chemaţi să se alăture unei rugăciuni comune pentru sănătatea acestuia.  Gurie era episcop al Devei și Hunedoarei din anul 2009.
Diana Mitrache