Este omul care a învins moartea cu un vaccin experimental premiat la Salonul de Inventicã de la Geneva si se trateazã cu vitamina C. În vara anului trecut si-a alungat preotul de la cãpãtâi, hotãrât sã trãiascã.
Este singurul român care a cerut azil politic în… România! Este Romeo Rosia, din Petrosani, cãruia i se spunea ”Nebunul”, cel care a construit primul deltaplan din Valea Jiului si a înfiintat, în 1982, Asociatia ”Temerarii” ai cãrei membrii erau mineri…
Am bãtut la usa Companiei de Turism din Petrosani si ni s-a rãspuns… din stradã. Cel care patroneazã firma, Romeo Rosia, râdea de mirarea noastrã netezindu-si mustata. ”Ce bine cã ati venit mãcar acum, cã ati zis de anul trecut… Cã dacã dãdeam coltul, nu mã mai prindeati. Vorbesc serios. În vara trecutã mi-au adus si preotul, dar
l-am alungat si am fugit din spital si uite-mã. Doctorii nu-mi dãdeau nici o sansã” – ne-a dojenit Romeo Rosia. De ce credeti cã suferea? De inimã, fireste! O jumãtate de paginã de diagnostic… trei stenturi…
”Stiti cu ce mã tratez? Cu asta (ne aratã Vitamina C, profesionalã). În 2005 am fãcut un vaccin experimental, Antigen, care a luat premiul I la Salonul International de Inventicã de la Geneva. Aici, acasã, este durerea mea, care m-a afectat. Stiti cã sunt singurul român care a cerut azil politic în România? Am umblat prin toatã lumea, dar mã mânca… Hai acasã! Când ajungeam acasã, din garã înjuram începând cu peronul care e cum e. În 1992, eram în Elvetia, cu echipa la un concurs de parapantã, la Delta Para Clubul Geneva. Ni s-a prelungit viza de douã ori, dar noi vroiam acasã. Am plecat, dar la Zurich, pentru cã nu aveam vizã de tranzit, ne-au trimis la Ambasadã, dar era închisã. Ne-am întors la vamesi si am cerut insistent sã ne lase acasã, dar nu ne ascultau. Atunci mi-a venit ideea sã cer azil politic în România. I-am surprins, dar a mers. Ne-au lãsat sã plecãm.
Nu degeaba mi se spunea ”Nebunul”. În 97 am devenit somer, în 99 m-am angajat la ”Mara”, în turism, din 100 de candidati, am fost acceptati doar trei. Mi-a plãcut ideea. În 2000, m-am apucat de Facultatea de psiho-sociologie. În 2003 – Compania de Turism Valea Jiului. Familie, scoalã, serviciu, sportul… Pânã în 2009 a mers, dar a început declinul. Asa am ajuns ca în vara lui 2012 aproape sã dau coltul. Dar nu mor caii când vor câinii” – povesteste Romeo Rosia lãsându-ne sã bãnuim cã a ars fiecare etapã temeinic, cu entuziasm.
Din adâncul pãmântului în înaltul cerului, cu securitatea în ceafã
A avut ambitia sã arate celor din jur cum se trãieste, cum se zboarã. A ajuns inspector aeronautic, antrenor si instructor aeronave ultrausoare – planor, poarasutã, deltaplan, motodeltaplan, parapantã. A obtinut locuri nationale meritorii, multe pe prima treaptã a podiumului, a participat la multe concursuri internationale, a fost printre primii 10 sportivi ai anului 1997. De la vârsta de 8 ani visa sã zboare.
”Eram în clasa a II-a si am vãzut un avion cum aterizeazã la Sãulesti. Eram elev la o scoalã de la marginea Simeriei si am fugit sã vãd avionul. A urmat ceartã, scandal acasã. Gândul la zbor nu m-a pãrãsit si în 1976, la 19 ani, am intrat în Aeroclubul ”Dacia” Deva. Eram strungar… La Deva, am zburat cu tot ce se putea zbura acolo. Cred cã toatã lumea ar trebui sã facã ceva pe lângã serviciu, pentru a se simti împlinit. Am terminat liceul seral, în 1980. Nu stiam nimic despre Valea Jiului. Stiam doar cã este în judet. Am venit si am dat la facultate. Am plecat în armatã si la întoarcere m-am angajat la Mina Petrila, în vestita brigadã a lui Alba. Am rezistat trei zile la el, dar am rãmas la minã (a mai lucrat si la minele Anonoasa, Dîlja, Valea de Brazi si Uricani – n.n.).
Neavând posibilitatea sã zbor, m-am gândit sã construiesc un aparat de zbor. Am fost la UMIROM, strungar. Directorul Kelemen m-a ajutat mult, mentor mi-a fost Carol Schreter, m-au sustinut Benone Costinas, si un sprijin enorm a venit din partea lui Emil Pãrãu, dar si de la Sergiu Poliopol. Am construit deltaplanul, primul din Valea Jiului. Era într-o vineri. Cei de la ziarul ”Steagul Rosu” au anuntat cã duminicã voi zbura din Parâng. Si am zburat. Mii de oameni au venit atunci. Am trecut pe deasupra releului, cu securitatea în ceafã, am aterizat lângã Cabana Rusu si oamenii m-au luat pe brate. Ulterior am îmbunãtãtit aparatul dupã o revistã germanã. Aveam o stabilitate extraordinarã, zburam deasupra pârtiei la 5 m deasupra schiorilor. În 1982, am înfiintat Asociatia ”Temerarii”. Erau mineri care zburau cu deltaplane, din adâncul pãmântului în înaltul cerului” – deapãnã cu nostalgie Romeo Rosia.
În total a construit cinci deltaplane, dar si racheto-modele cu care a obtinut premiul II. A bãtut drumurile Europei cu echipa, într-o Dacie. Rosia spune cã Miercurea Ciuc este a doua sa casã. ”Acolo am zburat cel mai mult, de acolo am cele mai frumoase amintiri si acolo am un bun prieten – Barac Miklos”- a tinut sã precizeze instructorul.
Salvator din apã si foc
Deltaplanistii mineri ai Vãii Jiului au salvat si vieti. Ajunsi în Lunca Ozunului, Covasna, pentru a participa la un concurs de profil, echipa ”Temerarilor” au gãsit locurile inundate si locuitorii luptându-se cu stihiile. Le-au sãrit în ajutor si timp de 24 de ore au salvat gospodãrii, femei si copii. Dupã circa trei sãptãmâni, tot cu ocazia unui concurs, abia instalati în tabãra de la marginea satului Gântana, pe marginea Streiului, a început sã ardã pãdurea, iar focul risca sã se întindã spre codrii din Bretea Romanã. ”Temerarii” mineri au luptat sã izoleze focul, alãturi de ceilalti, si au reusit. Dupã lupta cu focul a urmat concursul… Faptele lor au fost subiect de carte pentru scriitorul Cezar Adonis Mihalache, în volumul ”Cãlãtor pe ulitele cerului”. Istructorul de zbor a scris la rândul sãu o carte în care a adunat toatã experienta sa – ”Manual de zbor cu parapanta”- manual dupã care multi au învãtat arta de a ”cãlãtori pe cer”.
Zburãtoarele si palmele securistului
Fãcând haz de necaz despre ”relatia” zburãtorilor cu securitatea, cea care trebuia sã le aprobe fiecare zbor, cu trasee si oameni verificati, Romeo Rosia ne-a relatat o întâmplare din incinta Militiei si a Securitãtii din Petrosani.
”M-am dus cu lista, componenta echipei, pentru a ne fi aprobatã de cei de la securitate pentru zbor. În camera de asteptare de la parter erau multi oameni. Am asteptat ceva vreme. A iesit dintr-un birou un ofiter si a strigat nervos tare: mã, care esti ãla cu zburãtoarele? Am sãrit de la locul meu si am zis: eu! S-a apropiat de mine si mi-a trosnit douã palme de am ametit. Am rãmas mut, stanã de piatrã. Ofiterul mi-a strigat în fatã: mã, mai furi gãini?!! Într-un colt al sãlii era omul cu
furtul de gãini. Am fãcut gãlãgie, supãrat cã am luat palmele nevinovat si hotul îmi strigã cu tupeu: ce, vrei sã ti le dau înapoi??” – povesteste cu savoare iubitorul de cer precizând cã au fost momente frumoase, pentru cã oamenii din echipa lui erau frumosi. A depãnat amintiri cu deplasãri prin Europa, în orase mari si scumpe unde au dormit în vestita lor Dacie pentru cã nu aveau bani de hotel, cum au rãmas fãrã bagaje pentru cã li se furaserã în altã metropolã europeanã, dar si cu botezul bobocilor Clubului ”Temerarii”, care erau pusi cu fundul gol în urzici.
Romeo Rosia este ”zburãtorul” Vãii Jiului, ”Nebunul” cu o inimã mare încât abia o poate duce!!! A fost si pe baricade în 1989, revolutionar autentic. A pãzit bazinul de apã Hermes si a fost rãnit la Bucuresti. Dar ce n-a fost… La multi ani, cu multã sãnãtate, deltaplanist al adâncurilor!
Ileana Firtulescu
