R ecidivistul abia scăpase din pușcărie și a încercat să violeze o fetiță.

A fost condamnat de Judecătoria Orăștie la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală. A făcut apel la sentință iar Curtea de Apel Alba Iulia urmează să pronunțe soluția săptămâna viitoare.
Bălușe Doinel de 26 de ani se află în spatele gratiilor iar Curtea de Apel Alba Iulia i-a menținut măsura preventivă. Dacă pedeapsa primită de recidivist va fi menținută la apel, individul va sta în pușcărie aproape 11 ani, pentru că mai avea un rest de pedeapsă de la o altă condamnare. Agresiunea sexuală a avut loc într-un sat de lângă Orăștie, în toamna anului trecut, la nici două luni după ce monstrul, de loc dintr-un sat de lângă comuna Pui, fusese eliberat condiționat din pușcărie. Executase o pedeapsă pentru act sexual cu un minor dictată de Judecătoria Orăștie. Și atunci recidivase la scurt timp după eliberarea din penitenciar, unde a fost închis tot pentru infracțiuni sexuale, respectiv o tentativă de viol comisă asupra unei femei de 76 de ani. Conform anchetei, tatăl minorei a mers la un vecin iar recidivistul s-a văzut singur cu ea, a închis ușa camerei în care se afla aceasta și s-a culcat pe pat lângă ea. I-a tras jos pantalonii iar fetița a reușit să fugă și să se refugieze la cei doi câini ai familiei, care erau legați în apropiere. ”Inculpatul a urmat persoana vătămată, însă nu s-a mai putut apropia de aceasta de frica câinilor, astfel că s-a întors în locuință. Faptul că inculpatului îi este frică de acei câini, rezultă și din declarația acestuia. După ce inculpatul s-a întors în locuință, persoana vătămată a fugit prin grădina imobilului până la un imobil nelocuit situat în vecinătate, s-a urcat pe o scară și s-a ascuns în podul casei nelocuite. În continuare, inculpatul a căutat-o, a găsit-o, a luat-o în brațe și a dus-o într-o anexă situată lângă casa nelocuită, împotriva voinței persoanei vătămate, care a început „să dea din picioare”, încercând să scape”, se arată în dosar.
Bălușe a încercat să întrețină raporturi sexuale cu fata, dar nu a reușit. Nu și-a recunoscut nicio clipă faptele, însă probele ADN și testarea cu detectorul de minciuni au arătat că se face vinovat.