S ute de copii hunedoreni cu vârsta de peste 12 ani au fost imunizați împotriva noului coronavirus. De la începutul lunii iunie a început imunizarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, cu vaccinul produs de compania farmaceutică Pfizer/BioNTech. Respectarea acestui termen este condiționată de îndeplinirea tuturor criteriilor procedurale impuse de Agenția Europeană a Medicamentului, conform calendarului agreat. La nivelul județului Hunedoara, reprezentanții DSP susțin că sute de copii au fost deja imunizați.
”Sunt câteva sute de copii cu vârsta cuprinsă de peste 12 ani care au fost vaccinați împotriva noului coronavirus. este important de menționat faptul că persoanele cu vârsta cuprinsă între 12-15 ani care vor să se vaccineze trebuie să vină însoțite de părinți sau tutorii legali pentru ca aceștia să își dea consimțământul pentru imunizare”, a declarat Sebastian Mezei, director DSP Hunedoara. Campania de imunizare în rândul copiilor vine după ce Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a emis recomandarea de autorizare a vaccinului Comirnaty împotriva COVID-19 pentru această categorie de vârstă. Schema de vaccinare recomandată constă în administrarea a două doze, la un interval de 21 de zile. Vaccinarea este gratuită și voluntară, iar pentru facilitarea procesului de vaccinare pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât și formularul de consimțământ informat prin care își exprimă acordul în acest sens. Documentul poate fi semnat de către unul dintre părinți, de tutorele sau reprezentantul legal, iar în centrul de vaccinare, adulții vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, pașaport, pentru adulți și certificatul de naștere, în cazul celor care nu au împlinit 14 ani).

Monika BACIU