Familiile sarace din Valea Jiului vor primi apa subventionata. Banii necesari vin de la Consiliul Judetean Hunedoara care va suporta diferenta de pret catre operatorul zonal, ApaServ Valea Jiului.

Chiar daca, deocamdata, pretul apei din Valea Jiului nu poate fi scazut, asa cum au dori oamenii, saracii din Valea Jiului vor beneficia de apa mai ieftina. Familiile care au venituri de pana la 1.000 de lei pe luna vor beneficia de o reducere cuprinsa intre 5 si 10 procente, subventia fiind stabilita si achitata de Consiliul Judetean Hunedoara, care coordoneaza activitatea furnizorului de apa din Valea Jiului. Directorul societatii de apa, Costel Avram, spune ca subventia se va stabili in perioada urmatoare, iar beneficiarii vor da o declaratie pe proprie raspundere ca se incadreaza in aceste rigori. „Am avut discutii inclusiv cu primarii si oamenii vor veni cu o adresa de la primarii sau vor da o declaratie pe proprie raspundere in care sa spuna ca veniturile lor sunt sub 1.000 de lei . Nu pot sa spun acum exact cum va fi, dar cert este ca, incepand cu data de 1 ianuarie, pretul apei va fi subventionat intre 5 si 10 la suta pentru aceste persoane”, a declarat Costel Avram, directorul SC ApaServ Valea Jiului SA. In Valea Jiului, furnizorul de apa potabila are 42.238 de abonati, dintre care 39.306 sunt persoane fizice. Un  metru cub de apa costa  2,98 de lei fara TVA, iar canalizarea  este de 1,38 de lei fara TV/ mc.

Carmen Cosman