Au avut experienta unui inceput de iarna, fara turisti, din cauza ca nimeni nu a batut partiile. Administratia din Petrosani vrea sa puna la punct felul in care va gestiona transportul pe cablu, partiile si intreaga activitate din Parang.

Toate instalatiile si partiile ce apartin domeniului public din Parang vor fi concesionate constructorului. Firma austriaca Krantz Eurocenter  va avea in grija telescaunul, instalatiile de zapada artificiala, intretinerea partiilor, va gestiona incasarile si va administra chiar si noul sistem de alimentare cu energie electrica. Autoritatile locale incearca astfel, sa evite, pe viitor, ca partiile sa ramana nebatute, iar instalatiile sa nu functioneze. „Problema e mai complexa. In Paramng, insa, dintre toate instalatiile de transport, una singura e a primariei. E vorba despre telescaun, care a mers si merge in continuare. Tocmai de aceea vrem sa evitam nefunctionalitatile”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.

Joi, 10 ianuarie, administratia de la Petrosani va stabili, in cadrul unei sedinte, contractul cu constructorul. „Urmeaza, sapamana  aceasta, sa facem un contract cu constructorul, prin care vom putea sa intretinem aceste echipamente care sa fie functionale pe perioada iernii. Este vorba despre instalatiile de zapada si partiile noastre care vor fi batute. In maxim o saptamana putem spune ca lucrurile se rezolva”, a mai adaugat Ridzi. Conform contractului ce va fi dezbatut, toate incasarile vor fi depuse intr-un cont deschis la Trezoreria Petrosani. Repartizarea beneficiilor se va face dupa achitarea tuturor cheltuielilor. Cotele de participare ar putea fi de 88,76 %  – procent care reprezinta cota lucrarilor achitate si restul revine firmei Krantz, pentru lucrari neachitate.

Diana Mitrache