Natura a așternut covoare de flori. Mii de flori care mai de care mai colorate înfrumusețează pașunile din județ. Verdele crud al ierbii, alături de culorile florilor vestesc faptul că primăvara și-a intrat în drepturi. După câteva zile mohorâte, razele soarelui au încălzit pământul astfel că florile au început să înflorească. Cei care au profitat de mini-vacanța de Paște și au ieșit la aer curat au avut ocazia de a vedea cum florile alcătuiesc un covor colorat natural. În Straja, mii de brândușe au ieșit la lumină sub razele calde ale soarelui. În munte, încă este un strat de zăpadă destul de consisent, iar acolo unde neaua s-a topit, locul acesteia a fost luat de gingașele brândușe. Brandușa înfloreşte primăvara şi poate fi galbenă, mov-albăstruie sau albă. Ideal pentru aceste plante este solul bogat în humus, aerat şi poros. Dacă este posibil, florile trebuie plasate într-un loc însorit şi cald, dar nici umbra temporară nu împiedică dezvoltarea florii.

Monika BACIU