Anul Nou, celebrat pe 1 ianuarie, chiar dacã reprezintã o ajustare destul de târzie a calendarului, este însotit, la momârlani ca si în alte pãrti ale tãrii, de o suitã de traditii pitoresti si cu bogate semnificatii simbolice.
Ion Ghinoiu aratã în Obiceiuri populare de peste an. Dictionar „Mai mult de un mileniu crestinii au sãrbãtorit Anul Nou Civil în ziua de Crãciun, în imediata apropiere a solstitiului de iarnã (…), în Tãrile Române pânã la sfârsitul secolului al XIX-lea. Amintirea acelor vremuri este încã proaspãtã de vreme ce în unele sate bãnãtene si transilvãnene ziua de 1 ianuarie se numeste si astãzi Crãciunul Mic.” Si tot el: „Dorind sã înlãture obiceiurile precrestine efectuate la Calendele lui Ianuarie, Biserica a mutat, la începutul mileniului I d.H. Anul Nou de pe data de 1 ianuarie la 25 decembrie, pe locul unde adusese anterior si Nasterea Domnului de la Boboteazã (6 ianuarie). Adunarea laolaltã a trei mari sãrbãtori, una crestinã, Nasterea lui Iisus si douã precrestine, Nasterea zeului Mithra si Anul Nou, în ziua numitã Crãciun în sud-estul Europei, a generat un amestec al practicilor noi cu cele vechi (…). Mai mult de un mileniu crestinii au sãrbãtorit Anul Nou la 25 decembrie, împreunã cu Nasterea Domnului. (…)
În ziua rãmasã fãrã sãrbãtoare oficialã, 1 ianuarie, Biserica a pus o sãrbãtoare crestinã, Sfântul Vasile cel Mare. Dupã readucerea Anului Nou de la 25 decembrie la 1 ianuarie, pe vechiul lui loc, românii l-au numit Crãciunul Mic.”
Sintetizând, tot Ion Ghinoiu afirmã: „Din acest motiv obiceiurile de Crãciun, Anul Nou Civil si Boboteazã, care formeazã laolaltã ciclul Sãrbãtorilor de Crãciun sau de An Nou Civil pãstreazã numeroase elemente comune, caracteristice scenariului de renovare ritualã.”
Acest moment critic al reînnoirii timpului – al mortii timpului vechi si al renasterii timpului, al nasterii unui timp nou, mereu dorit mai bun, coincide simbolic cu noaptea de revelion: stingerea luminilor la miezul noptii echivalând cu moartea timpului vechi, haosul din care se va naste timpul cel nou, întâmpinat cu explozii de bucurie, cu imbrãtisãri si urãri de sãnãtate si belsug, petrecere si veselie.
Într-adevãr, obiceiurile legate strict de Anul Nou, astãzi, cuprind ritualuri,
cântece augurale si cu rol de incantatii magice, pentru reînnoirea timpului si asigurarea unui An Nou bun, cu spor la toate si belsug, precum Sorcova si Plugusorul.
Ioan Dan Bãlan
Elisabeta Bogãtan
