Când nimeni nu mai credea în iarnă, un cod galben de ninsori a bulversat traficul în tot județul Hunedoara. Un copac a căzut și a blocat un drum, iar mai multe artere au fost deszăpezite, traficul fiind reluat în condiții de iarnă.
Nici măcar salvamontiștii, oameni obișnuiți cu iarna, nu au mai crezut în puterea iernii.
„Suntem la Râușor și în 7 aprilie 2021 avem zăpadă proaspătă de o jumătate de metru. Noi curățăm banda de transport a schiorilor. E zăpadă ca în povești, un fel de Crăciunul mieilor”, a spus Ovidiu Bodean, șeful Salvamont Hunedoara.
Încă de miercuri dimineață, pe toate arterele din județ, s-a circulat în condiții de iarnă. Drumarii au acționat cu utilaje de deszăpezire și, potrivit polițiștilor, nu nu fost drumuri blocate.
Circulația pe DN 66 pe tronsonul Baru- Merișor – Banita – Petroșani, a fost deschisă, nefiind blocaje rutiere.
În urma ATENŢIONĂRII METEO COD GALBEN valabil în intervalul 06.04, ora 23:00 – 07.04 ora 18:00, în judeţul Hunedoara a nins local, însemnat cantitiativ, şi s-au produs rafale de vânt de 56-60km/h, la peste 1500 m, rafalele ajungând la 89-90km/h.
În acest context pompierii Secţiei Ilia au tăiat cu motofierăstraie un copac care a căzut pe DN 7, pe carosabil în zona Leşnic. Asta a afectat circulaţia pe sensul de mers Ilia – Deva.
Echipajele de pompieri ale Detaşamentului Hunedoara au tăiat copacul rupt de greutatea zăpezii ce s-a prăbuşit într-o parcare din municipiu, fără a produce pagube materiale. De asemenea, detaşamentul Deva a asigurat măsurile de prevenire a izbucnirii unui incendiu pe strada Depozitelor din Deva, unde un cablu de energie electrică a căzut pe carosabil.
Diana Mitrache