Un raport UNESCO arată că Romsilva este incapabilă să protejeze făgetele multiseculare și că le exploatează abuziv în mod planificat. Documentul critică faptul că modul actual de administrare al componentelor din România nu respectă ghidul operational și afectează integritatea proprietății transfrontaliere. Misiunea consideră că managementul forestier trebuie să urmeze procesele naturale și să favorizeze extinderea ecosistemelor formate din făgete primare și seculare în timp. Totodată se impune renunțarea la asfaltarea DN66A, un proiect care ar urma să compromită atât zona centrală, cât și cea tampon din Parcul Național Domogled – Valea Cernei. În raport se critică faptul că modul actual de administrare al componentelor din România nu respectă ghidul operational și afectează integritatea proprietății transfrontaliere. UNESCO acuză tăierile rase și cele abuzive ascunse sub numele de progressive, de igienă sau de conservare, tăieri practicate de Romsilva care afectează procesele naturale și subminează funcțiile de protecție ale zonelor tampon. ”Ministerul Mediului, prin departamentul de biodiversitate, trebuie să preia de urgență coordonarea pădurilor aflate în patrimoniul Mondial UNESCO și să interzică imediat orice lucrări silvice în aceste păduri și zonele tampon ale acestora. În caz contrar, toate componentele sitului transnational din Germania, Austria, Albania, Belgia, Bulgaria, Croația, Italia, Slovacia, Slovenia, Spania și Ucraina vor fi descalificate. România riscă astfel un scandal diplomatic de proporții”, avertizează Gabriel Păun, președintele Agent Green. Situl transnațional UNESCO pentru făgetele multiseculare din Carpați și alte regiuni din Europa însumează 92.023 hectare în 12 țări din care 23.981 hectare în România. Siturile UNESCO reprezintă elita ariilor naturale protejate din întreaga lume. În iulie 2019, la a cea de a 43-a reuniune UNESCO desfășurată la Baku, România a fost aspru criticată pentru exploatările forestiere din zonele tampon ale componentelor cu făgete primare și s-a decis trimiterea imediată a unei noi misiuni în țara noastră. Publicarea noului raport a fost decisă ieri în urma celei de a 44-a reuniuni UNESCO desfășurată la Fuzhou, China. Romsilva a venit cu precizări în urma acuzațiilor. Potrivit Romsilva, România a înscris în patrimoniul natural al UNESCO o suprafață totala de 23.982,77 hectare, dintr-un total de 92.023,24 hectare, incluse de 12 state la nivel european, cele din țara noastră reprezentand 26% din totalul suprafețelor la nivel european. Din cele 23.982,77 hectare din România înscrise în Lista patrimoniului mondial natural al UNESCO, 23.644,53 hectare, adică șapte din cele opt situri UNESCO, sunt păduri aflate în proprietatea publică a statului și administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Precizăm că în cele 23.982,77 hectare aflate în siturile UNESCO nu au fost efectuate lucrări silvice, acestea fiind strict protejate. În zonele ”tampon” ale siturilor UNESCO, din jurul acestora, Romsilva a efectuat lucrări prevăzute de legislație și amenajamentele silvice, care nu au afectat valoarea universală a siturilor UNESCO, pentru care acestea au fost desemnate. Ulterior, un ONG a reclamat la instituțiile internaționale că unele lucrări din zonele ”tampon”, care înconjoară pădurile din sit, ar pune în pericol pădurile din siturile UNESCO, fără a prezenta justificări clare privind modul în care acestea ar fi fost afectate. Mai sunt de realizat circa 20 de kilometri, între Câmpu lui Neag si Cerna, lucrarea este dificilã, pe traseul stabilit fiind necesarã, între altele, construirea unui pod peste Cerna, a 82 de podete si a unui viaduct de coastã cu suprastructura în consolã. Asta pentru a împãca si animalele, care, dacã totul va fi construit conform planului, nu prea ar mai avea de suferit. Început în 1999, drumul ce trece prin Valea Jiului si denumit Drumul lui Bãsescu, pentru cã fostul presedinte al României era atunci ministrul Transporturilor, are nevoie din nou de bani. Suma ar fi urmat sã fie prinsã în bugetul care a fost adoptat în decembrie 2017.

Monika BACIU