S unt discuții și la Consiliul Județean Hunedoara și la Ministerul Energiei pentru ca lucrările din Defileul Jiului, care vizează amenajarea hidrotehnică, să continue. O spune și președintele Laurențiu Nistor, care ne-a declarat că se caută soluții potrivite. Până acum au fost investite sume uriașe în cele două amenajări de pe teritoriul județului Hunedoara și cea de la Gorj. Cifrele arată că lucrările care au fost realizate sunt aproape gata și că acum se mai fac doar lucrări de echipare și montare a instalațiilor în centrale. Până în data de 31 decembrie 2016, valoarea totală a lucrărilor a fost de 620 de milioane de lei, devizul total general fiind de peste 100 de milioane de euro. Președintele Conisliului Județean Hunedoara crede, însă, că investiția va putea chiar să funcționeze. „Eu și despre acest proiect am vorbit cu ministrul Energiei și sper să continuăm mai departe toate lucrările”, a spus Laurențiu Nistor, președintele CJHunedoara. În afara celor două tunele din defileu, investiția este completată de un baraj cu microhidrocentrală amplasat la Livezeni, la intrarea in defileu, care permite acumularea unui volum de apă de 130.000 mc, precum și de o centrală supraterană echipată cu 3 grupuri Francis, pentru un debit total instalat de 36 mc/s, și putere instalată de 40,5 MW. Complexul energetic, dacă va fi vreodată finalizat, va avea o capacitate anuală de 259 GWh.

Diana Mitrache