Nu mai puțin de 80 de persoane au fost legitimate, după ce, într-unul dintre castele din Hunedoara, a avut loc un eveniment privat. Vorbim despre o pomană, la care polițiștii au ajuns, atunci când pe

site-urile de socializare au apărut imagini de la evenimentul la care participau și lăutari.
O petrecere la care luau parte aproximativ 80 de persoane a fost întreruptă de poliţiştii din municipiul Hunedoara, aceştia sesizându-se din oficiu după ce au observat imaginile video postate în mediul online de către participanţi.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, petrecerea a avut loc marţi în interiorul şi în curtea unui local. Oamenii legii au ajuns imediat la fața locului, iar alături de poliţişti din cadrul Poliţiei Hunedoara, au fost în spirijin și mascații din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale şi jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara.
“Ca urmare a intervenției forțelor de ordine la locul evenimentului privat, acesta a fost întrerupt. Totodată, în cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. 35 dintre persoanele identificate până în prezent au fost sancționate contravențional în baza Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 16.000 de lei. În acest caz, verificările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor care au luat parte la acest privat, o parte dintre aceștia fiind minori”, a spus Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Potrivit unor informaţii, zeci de persoane se aflau La parastas, iar pentru stoparea acestuia a fost nevoie de o intervenție în forță.Evenimentul avea loc într-unul dintre castelele de pe Strada Rotarilor, unde se pare că au fost invitaţi lăutari celebri.
Poliția, însă, face apel către oameni să fie prudenți, acum, când valul III lovește din plin județul nostru.
„Le recomandăm cetățenilor să respecte măsurile impuse  de autorități, pentru prevenirea răspândirii noului tip de coronavirus. Forțele de ordine vor fi în continuare în teren, pentru luarea de măsuri, atunci când este cazul, dar și pentru recomandările ce se impun, în special, cele privind distanțarea fizică și portul măștii de protecție”, a mai precizat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Toți cei care au participat, spun polițiștii, la evenimentul de marți seara, vor fi identificați și după imaginile video, iar mai apoi, vor fi sancționați. În ultimele 24 de ore, polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 48 de societăți comerciale şi 44 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale (50 pentru nerespectare măsurii protecție individuală şi 9 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie), valoarea totală a amenzilor fiind de 4.000 de lei.
Diana Mitrache