Cateva sute de turisti si-au facut prima zi de Craciun pe partiile  de la Transalpina Ski Resort, cea mai noua statiune montana din Romania aflata la  doar 30 de km de Petrosani. Zapada pe partii masoara peste 50 de centimetri iar pana la finele lunii ianuarie turistii au parte de o super oferta: accesul pe toate instalatiile din statiune este gratis.

Majoritatea turistilor au urcat din Valea Jiului, dar au fost si din Ramnicul Valcea, Cluj, Bucuresti sau Gorj. La cota 2000 turistii au avut parte de soare din plin, zapada si multa voie buna. In Transalpina Ski Resort partiile de schi se intind pe mai multi kilometri, toate sunt batatorite si amenajate si sunt prevazute cu sistem de inzapezire si instalatii de transport pe cablu. Turistii s-au simtit foarte bine, iar la cota 2.000 au putut sa se relaxeze la un ceai cald sau o cana de vin fiert. Statiunea Transalpina Ski Resort este cea mai noua statiune montana din Romania, printr-o investitie a Ministerului Dezvoltarii si Turismului  si s-a inaugurat chiar inainte de Craciun. Pana in data de 31 ianuarie aici toti turistii beneficiaza de acces gratuit atat la telegondola cit si pe telescaun si pe teleschi. Tot in cadrul proiectului au fost realizate spatii adiacente pentru servicii, o parcare cu minim 350 de locuri si un refugiu salvamont, precum si sediul jandarmeriei la cota 1975 m.

Marius MITRACHE