Crimă violentă la Lupeni. Autorul un bărbat de 71 de ani

Un bărbat, în vârstă de 71 de ani, a sesizat astăzi in jurul orei 14.11 Poliția Municipiului Lupeni prin 112 despre faptul că ,,a înfipt cuțitul în pieptul unui barbat”. La fața locului, s-a deplasat un echipaj de poliție, care a constatat că, cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că în dimineața aceleiași zile, un tânăr în vârstă de 33 de ani din municipiul Lupeni însoțit de un bărbat în vârstă de 60 de ani, din aceeași localitate, s-au deplasat la locuința bărbatului vârstă de 71 de ani, din municipiul Lupeni, unde împreună cu acesta și cu concubina lui, au consumat băuturi alcoolice. Pe fondul stării avansate de ebrietate, în care se aflau, în jurul orelor 13:45-14:00, între tânărul de 33 de ani și si bărbatul de 71 de ani, a izbucnit o ceartă, iar la un moment dat acesta din urmă l-a înjunghiat cu un cuțit pe tânăr în zona inimii, care i-a produs acestuia decesul. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, competenta de cercetare aparținând Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, urmând a se efectua cercetări în vederea luării unei măsuri preventive față de autorul faptei.

Advertisements