„Steaua fără nume”, omagiu în stația CFR Petroșani, după 77 de ani

Piesa de teatru a lui Mihail Sebastian „Steaua fără nume” s-a jucat acum fix 77 de ani, la Petroșani. Pe 1 martie, la 77 de ani de atunci, călătorii, ori localnicii din Petroșani văd un banner, din care răzbate un puternic mesaj. “De vină” sunt câțiva oameni de bine, care au gândit evenimentul de acum.

„Pentru un târg de provincie ca al nostru, gara  este marea, este portul, necunoscutul, depărtarea. Este dorul de a pleca, de a fugi…”, asta scrie pe bannerul montat la 1 martie 2020 în stația CFR din Petroșani.

Totul a pornit de la Dorel Șchiopu, un angajat al stației CFR din Petroșani, mereu atent la evenimentele ce au marcat istoria locului. Și, de data asta, inspirația

i-a venit de la Andrei, fiul său, care acum își finalizează studiile de actor la UNATC București.

„Ideea mi-a venit după o discuție cu fiul meu, Andrei, după ce a intrat la Universitatea de Teatru din București. I-am cerut să îmi dea un exemplu de întrebare la textul scris, la admiterea lui. Atunci am aflat că una dintre întrebări era:  cu ce compară profesorul Miroiu, gara, în piesa de teatru Steaua fără nume, de Mihail Sebastian”, a spus Dorel Șchiopu, un angajat al stației CF Petroșani.

Dorel Șchiopu a montat un banner pe care a pus fix acest citat, în stația CFR de la Petroșani, într-un loc în care să îl vadă toți călătorii, nu numai cei ce vin în gară. Așa că, de la 1 martie, la 77 de ani de la ziua în care s-a jucat aici piesa de teatru, toți putem ști ce a zis domnișoara Cucu, personajul care dă acest minunat citat.

„Fetele aveau interdicție prin regulamentul școlii să meargă la gară ca să vadă trenul. Era bucuria, ce le era interzisă, mersul la gară, când venea trenul. Personajul principal, profesorul, o întreabă pe această domnișoară Cucu, dacă a fost vreodată la mare. Ea zice că a fost doar la nămol, la Techirghiol. De ce? Pentru că, pentru un târg de provincie ca al nostru, gara este marea, este portul, depărtarea, necunoscutul, deci o bucurie, pentru fetele ce aveau o astfel de interdicție”, a mai spus Dorel Șchiopu.

Cei din stația CFR, ajutați de Asociația Rosa Multiflora au pus acest banner în gară ca pe o invitație la teatru, la romantism, la mersul cu trenul.

Diana Mitrache

Advertisements