Cea mai caldă zi din februarie a fost luni

Potrivit datelor oficiale, la munte, în Parâng, s-a înregistrat cea mai mare temperatură, luni, când soarele a fost de-a dreptul primăvăratec. Statisticile arată că temperatura de luni a fost mai mare cu puțin, față de recordul de anul trecut din februarie, lucru ce arată clar că încălzirea globală este evidentă. Recordul de temperatură a fost spulberat, luni, în 22 februarie 2021, când la 1549 m altitudine, în Parâng, la stația meteo, s-a înregistrat o temperatură de +16.8°C. Aceasta este, potrivit datelor oficiale, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna februarie la această stație meteo. Salvaomtiștii spun că au fost și ei uimiți de vremea bună, dar au sesizat că primăvara se produce o inversiune termică ce face ca în depresiunea Văii Jiului s fie mai rece, iar la munte, mult mai cald. „Primăvara se produce un fenomen care se numește inversie termică. Este mai cald cu cât urci la munte. A fost foarte, foarte cald, și nu a bătut nici vântul și căldura s-a făcut resimțită mai bine. Am văzut că a fost cea mai mare temperatură înregistrată la stația meteo din Parâng. Așa că s-a schiat la tricou și pantaloni scurți”, a spus Remus Popescu, șeful Salvamont Parâng.

Valoarea termică de luni a depășit cu 1,3°C vechiul record, stabilit chiar anul trecut, pe 17 februarie.

Diana Mitrache

Advertisements