Pasul Valcan nu exista pe harta turismului romanesc

Pasul Valcan nu este atestat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si a Turismului.

Pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltarii Regionale si a Turismului a fost publicata lista cu statiunile atestate.

În timp ce Straja si Parang se regasesc în documentele MDRT, Pasul Valcan nu figureaza pe lista statiunilor atestate. Asta, în timp ce MDRT a alocat bani pentru dezvoltarea domeniului schiabil din Vulcan prin programul ”Schi în Romania”. Ministerul Dezvoltarii a alocat pentru acest proiect 37.391.000 de lei. Singura investitie vizibila din Pasul Valcan este telegondola care a fost inaugurata cu mare fast de Elena Udrea în anul 2011. În rest, în munte nu este nimic. Realizarea acestui proiect a fost foarte controversata la nivel national, cand presa centrala a reiterat faptul ca instalatia

cu gondole duce… nicaieri.

Parang – Petrosani, statiune montana de interes national

Statiunea montana Parang este clasificata la nivelul MDRT ca fiind statiune montana de interes national. Si aici se deruleaza programul Schi în Romania, însa banii alocati pentru realizarea investitiei au sosit cu greu la Petrosani. În ultima transa alocata în acest sens, banii s-au folosit pentru plata constructorului, nu pentru continuarea lucrarilor. Mai mult decat atat, deputatul Monica Iacob Ridzi a solicitat deblocarea fondurilor pentru conservarea lucrarilor, pentru ca acestea sa nu se degradeze în timpul iernii. Conform unei raportari a MDRT, pentru lucrarile din Parang s-au alocat 227 de milioane de lei. Si cum statiunea montana Parang este clasificata de MDRT a fi de interes national aici exista înca numeroase deficiente care, dupa opinia turistilor, ar putea sa o ”retrogradeze”. Pentru finalizarea lucrarilor din Parang ar mai fi nevoie de circa

13 milioane de euro, însa banii nu includ si realizarea unor parcari, asa cum au constatat cei care au sosit în Petrosani la schi.

Straja, interes local

Statiunea montana Straja a fost si ea clasificata la nivelul MDRT. Daca în urma cu aproximativ doi ani fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, spunea ca aceasta va deveni o statiune montana de interes national si international, documentele semnate de actualul ministru al Turismului, Eduard Hellvig o contrazic pe Udrea. Statiunea montana Straja a fost clasificata ca fiind doar de interes local. Precum si în celelalte statiuni montane din Valea Jiului, si în Straja au loc lucrari de dezvoltarea a domeniului schiabil. Pentru Straja au fost alocate aproximativ 38 de milioane de lei, iar pana acum a fost finalizata doar telegondola.

Autoritatile locale de la Lupeni si-au dat cu stangul în dreptul. Dupa ce au anuntat ca au încheiat un acord cu omul de afaceri Emil Parau prin care i-au atribuit administrarea telegondolei si a investitiilor realizate pana acum, în urma cu mai bine de o luna de zile au revenit asupra acordului. Si omul de afaceri Emil Bercea s-a aratat interesat de a investi în Straja, dar la fel ca si în cazul Parangului, alesii locali reactioneaza ca si cum s-ar opune dezvoltarii zonelor turistice ale Vaii Jiului.

Monika BACIU