Senatorul Resmeriță condamnă modul de gestionare a situației de la CEH

Faptul că minerii și energeticienii sunt în grevă este, în opinia senatorului Cristian Resmeriță, rezultatul unei proaste gestionări a problemelor de aici. În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc în fața sediului de la Petroșani a Complexului Energetic, senatorul a apostrofat întreg staful care s-a ocupat de gestionarea situației.
Prefectul și-a făcut selfie cu minerii și și-ar fi aprins țigara într-un loc nepermis, directorul general nu știe ce să facă și la fel procedează și administratorul special. Sunt, pe scurt, declarațiile senatorului PSD Cristian Resmeriță, după două zile de proteste la minele din Valea Jiului.
„Înțeleg că nici pe timpul guvernărilor PSD nu a fost lapte și miere la CEH. Înțeleg că și atunci investițiile au fost puține, sau deloc. Dar ceea ce se întâmplă acum la CEH, cel puțin din punctul meu de vedere, depășesc orice limită”, a spus Cristian Resmeriță, senator PSD.
Senatorul să vina pe cei ce gestionează situația și îi acuză că nu fac nimic concret, sau că nu sunt transparenți.
„În primul rând, vreau să atrag atenția că domnul ministru al Enegiei, Virgil Popescu, domnul director general Dioane, ies în evidență foarte mult prin lipsa de transparență. Față de mine, cel puțin, se ascund foarte multe informații. Nici eu nu reușesc să am informațiile  complete. Lipsa de transparență pe care ei o manifestă față de toți locuitorii Văii Jiului este fără precedent. Nu se poate ca la 48 de ore de la începerea protestului să nu știm cine și câți mineri sunt în subetarn, dacă există un dialog cu cei care stau acolo blocați”, a mai precizat senatorul.
Resmeriță spune că actuala conducere a politizat protestul și le-a imputat minerilor protestatari apartenența politică.
„Domnul Dioane, în vizitele tovărășești, comuniste, pe care le-a făcut la minele cu probleme, a fost interesat mai mult dacă unii dintre cei care protestează sunt membri PSD și nu de rezolvarea problemelor lor. Cred că este un motiv de incompetență totală a celor ce conduc CEH, dar, domnul Dioane fiind susținut, când de PSD Petrila, când de PNL Petroșani, el fiind acum membru PNL la Petroșani, își continuă lupta”, a punctat politicianul din Valea Jiului.
Resmeriță spune că nu a fost chemat, în calitate de senator, la nicio întâlnire la care s-ar fi luat decizii și vede asta ca pe o problemă. A condamnat și atitudinea liderilor de sindicat, dar și faptul că situația de acum este fără ieșire, cerând celor de la Guvern să găsească cât mai repede soluții. De altfel, Cristian Resmeriță a spus că este alături de protestatari, fără a încuraja astfel de acte, pentru că înțelege că oamenii au nevoie de banii pentru care au muncit.
Diana Mitrache

Advertisements