10 societăți vor să doteze secția de terapie intensivă a Spitalului municipal din Lupeni. În toamna anului trecut, Primăria municipiului Lupeni a demarat o achiziție de peste 3 milioane de lei pentru dotarea secției de terapie intensivă a unității medicale.
Obiectul achiziției îl reprezintă Furnizare Dotări în cadrul Proiectului “Extindere și dotare A.T.I. Spital Municipal Lupeni și are o valoare de 3.418.022 de lei. De precizat este faptul că Spitalul municipal Lupeni este spital suport pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus.
În cadrul contractului se achizițioează un aparat de radiologie mobil, un ecograf doppler color portabil ATI, un eletrocardiograf portabil. Se mai cumpără 6 paturi de ATI, un brandard mobil, 20 de saltele antiescare. În cadrul aceluiași contract se achiziționează zeci de echipamente medicale necesare secției de terapie intensivă, dar și aparate speciale pentru nebulizare și dezinfecție.
9 decembrie este data până la care se pot depune ofertele.
Achiziția vine în contextul pandemiei de coronavirus, astfel încât activitatea unității medicale să se desfășoare la un nivel calitativ înalt, în concordanță cu tehnologia de pe piață.
10 societăți de profil au depus oferte.
Potrivit procedurii, are locevaluarea tehnică a ofertelor, urmând ca apoi să aibă loc evaluarea financiară, iar la final să se anunțe câștigătorul licitației.
Municipiul Lupeni este beneficiarul unui contract de finanțare pentru proiectul ”Extindere și dotare A.T.I. Spital Municipal Lupeni”. Sursa de finanțare este integrală din fonduri europene nerambursabile asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
Furnizarea echipamentelor de protecție pentru Spital, atractivă pentru societăți.
Mai multe societăți vor furniza echipamente de protecție pentru Spitalul municipal din Lupeni.
Un contract cadru a fost încheiat cu șapte societăți de profil pentru furnizarea echipamentelor medicale de protecție, în contextul pandemiei de coronavirus.
Mii de măști de protecție de diferite tipuri, capeline, spirt sanitar, mănuși, halate și combinezoane sunt achiziționate în cadrul contractului. Prin achizitia realizata va creste capacitatea de intervenție in prevenirea si combaterea infectiilor, asigurand protectia personalului de specialitate impotriva patrunderi agentilor biologici patogeni.
Se achiziționează 60.000 de măști faciale de uz medical –tip II,câte 6000 de masti de tip FFP2 și masti de tip FFP3, 3000 de sticle de alcool sanitar a câte 0,5 ml fiecare, 40.000 de capeline, 50.000 de halate de vizitator, 3000 de halate chirurgicale ranforsate,240.000 de manusi examinare latex, 15.000 de manusi examinare nitril, 3000 de manusi examinare nitril nepudrate și 8000 de combinezoane.
Practic, Primăria municipiului Lupeni Lupeni este beneficiarul unui contract de finanțare europeană. Prin acest contract se realizează achizițiile materialelor de protecție de la Spitalul municipal din Lupeni. Valoarea totală a proiectului este de 5.811.042,43 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 12 de luni, de la data de 01.05.2020 și până la data de 30.04.2021.
Monika BACIU