Istorie vie, / Fiul unui erou din 43 a trãit ”explozia perfectã”

”Lucrând aici, am prins ”explozia perfectã”. Vã dati seama! 68 de oameni, din care 14 militari, s-au prãpãdit. Am scos cadavre… Doamne, ce era! Îngrozitor! Am scãpat si de acolo ca prin urechile acului. Si acum mã întreb cum de am putut supravietui?” – Cornel Jurj, fiul lui Giurgiu Gavrilã mort în explozia din 1943, de la Mina Petrila.

Odatã cu restaurarea si resfintirea Troitei din Cimitirul Petrila, troitã ridicatã în 1943 la cãpãtâiul minerilor morti în cea mai mai mare explozie din perioada interbelicã, am cunoscut un fiul al unuia dintre minerii cãzuti la datorie, chiar în ajunul Pastelui din acel an. Pentru cã presa vremii nu a scris prea multe despre acea nenorocire, desi autoritãtile locale i-a acordat atentia cuvenitã, ca locuitori ai acestor meleguri cu traditie în minerit si, evident, si în durere, am asternut  mãrturisirile lui Cornel Jurj, mãrturisiri cutremurãtoare. Jurj este omul care a fost prins în cele mai cumplite explozii ale mineritului din Vale – cea de la Uricani, din 1972, cu 51 de morti, si ”explozia perfectã”, cum o numeste domnia sa, cea de la Livezeni, din 1980, cu 68 de morti…

 

Petrila, 1943 – Cei de la galeria de cap au fost terminati

”Pe mine mã cheamã Cornel Jurj, desi tata este Giurgiu Gavrilã, pentru cã atunci la Primãrie ne-a înregistrat ”Jurj”. Fiind pe vremea austro-ungarã, era un curent de ungurizare a populatiei. Noi am fost patru gemeni si pe doi dintre noi ne cheamã Jurj, iar sora mea si cu celãlalt frate sunt Giurgiu.

Când a murit tata, în explozia din 1943, de la mina Petrila, în ajun de Paste, au murit 24 de mineri. Aici, în cimitirul din Petrila au fost înmormântati 18 dintre ei, iar restul au fost dusi în altã parte. În 1948, au murit alti 18, tot în explozie. Le-am vãzut sicriele la fosta scoalã micã, din spatele casei lui Haidu.

În 1943, când a murit tata, eu eram la Abrud, la Bucium. În general toti sunt moti si maghiari. Aici sunt înmormântati tatã, sotie, fiu, norã… Iar aici e artificierul Tat Sabin. Ce s-a întâmplat: el lucra în figuri, în trepte rãsturnate, nu stiu la care dintre trepte, dintre fisturi, a fost mult metan si trebuia sã puste. Dar Sabin nu controla cu lampa cum trebuie si s-o declansat… Unii s-au dus sus, în galeria de cap, altii s-au dus jos, în galeria de bazã. Cei care au fost la galeria de cap, au fost terminati, omorâti. Au fost mai multi, cã figura a doua si a treia si a patra erau sus în galeria de cap. Ei nu au coborât. Era pe stratul 13, dupã câte stiu eu. Cei care au fost în galeria de cap – mno, cã asa-i în minã, zice cã-i bine, când acolo… nu te poti astepta – au murit, au fost arsi toti. Plus Dan Sabin, fostul artificier, el e primul si tata al doilea.

Unii spun cã aici a fost o groapã comunã… Da, între cei 12, peste câtiva, s-au mai îngropat altii. Sunt poze cu sicriele si cum au fost înmormântati. Am poze în care se vede cã a venit si prefectul care a tinut o prelegere.

· În 2008, când a fost accidentul de la Petrila, am plâns când am vãzut atâtia bãrbati… morti.

Uricani – 51 de morti… M-am sculat si am trecut la adunat oameni

Am lucrat în minã. Noi suntem oameni ai pãmântului. Prin 1967 m-am cãsãtorit cu o fatã din Aninoasa, dar n-a durat decât vreo cinci ani. Directorul de la Petrila nu mi-a dat apartament si m-a transferat la Aninoasa. Am lucrat si la topografie. Aveau si un laborator de analize. Conducând o parte a acestui laborator, am fost contactat de un inginer, Tarcea. Acest inginer m-a adus la Combinat pentru cã se înfiintase institutul de cercetãri de boli profesionale. Era acolo, în spatele gãrii. Noi umblam cu o caravanã pe la toate minele si îi puneam pe muncitorii care lucrau în conditii deosebit de grele sã-si facã radiografiile. Eu mã ocupam si de recoltarea prafului silicogen de la locurile de muncã unde lucrau. Dupã asta, cã era unu care îmi purta sâmbetele, eu cunoscând bine toate minele din Valea Jiului, m-am dus la Uricani, ca maistru minier. Aproape opt ani am lucrat acolo.

Am întâmpinat si explozia din 1972 de la Uricani… 51 de morti… Atunci trebuia sã fie doliu national… Împrejurarea a fost cã a trebuit sã salvez si eu pe careva. I-au dus la put, la spital. Erau arsi… Si pe mine m-a prins, dar nu m-a ars. Suflul acela a fost îngrozitor. Ca o panã de gãinã, de gâscã, asa am fost în fata acelui suflu. Noroc cã mi-am pus mâna pe cap si nu am ajuns într-o tevã, cã eram mort.

M-am sculat de jos si am trecut la adunat oameni. Trebuia sã-mi salvez ortacii, pentru cã acolo, eu cu ei lucram. Dupã explozie – atunci nu era pardon, nu mai vreau sã intru în minã – trebuia sã intrãm în minã sã reparãm, sã deschidem galeriile pentru aeraj.

 

”Explozia perfectã” – 68 de morti… Doamne, ce era acolo!

Dupã 7 ani am venit la mina Livezeni, repartizat, pentru cã eu am lucrat si în investitii – sãpãri de puturi, de galerii, de adânciri de puturi, case de pompe – deci lucrãri speciale, unde trebuia sã ai cunostinte în domeniu. Mi-a fost greu la început, cã era un colectiv nou, iar la Uricani a fost un colectiv deosebit si era un sistem de organizare excelent. ?i Petrila si Lupeniul aveau sisteme bune de organizare.

În 1980, lucrând aici, am prins ”explozia perfectã”. Vã dati seama! 68 de oameni, din care 14 militari s-au prãpãdit. Am scos cadavre… Doamne, ce era! Îngrozitor! Am scãpat si de acolo ca prin urechile acului. Si acum mã întreb cum de am putut supravietui?

 

Îngropat de viu

Si la Petrila am fost într-o surupare, pe figuri, am trecut printr-o falie si falia aceea s-a prãbusit. De la figura a patra, pânã jos la a-ntâia, tot s-a rupt. Am fost patru, care eram sub o lespede de piatrã la figura întâi. Am avut norocul cã aveam pikamerul. Aerul de la pikamer ne-a salvat. Rolurile toate s-au înfundat, nu puteam iesi. Era pe la unu noaptea si pe la 11,00 ziua, ne-au scos afarã. Norocul cã atunci cînd am plecat în jos, am luat bluza, bidonul de apã si mâncarea. Apa a fost importantã, nu mâncarea”.

Ca medicament al sufletului pentru toate cele trãite, Cornel Jurj a ales sã se bucure cât mai mult de soare, de cetina bradului, de minunile naturii si a si-a fãcut o stupinã. Numãrul stupilor a scãzut dupã ce sotia sa a trecut în eternitate. Singurãtatea este grea. Cornel Jurj nu are copii, pentru cã n-a fost sã fie… Atunci când doctorul te pune sã alegi între viata sotiei si dorinta de a avea prunc, renunti.

A vrut sã reconditioneze, cu ani în urmã, marea troitã de la Petrila, si fratele sãu de asemenea, dar nu si-au permis. A multumit, plin de recunostintã, grupului de fosti mineri, coordonati de Sorin Hollinger, pentru omagiul adus…

Ileana Firtulescu

2 thoughts on “Istorie vie, / Fiul unui erou din 43 a trãit ”explozia perfectã”

  • 14 decembrie 2012 at 11:45
    Permalink

    ..nea Cornel cam incurca lucrurile ,la mina Livezeni au fost 51 de morti din care 14 militari ,au mai murit 2 civili [dupa ce-au fost scosi vii] in spital ,in total 53 de morti ,sa-i odihneasca Dumnezeu pe toti mineri morti in accidente de mina .

    Reply
  • 14 decembrie 2012 at 20:49
    Permalink

    Ca le incurca sau nu , acest om a trecut prin multe si chiar daca articolul e destul de succint , a ne aminti de nenorocirile care au lovit Valea , prin acesti oameni care inca mai traiesc nu e nimic rau , ba din contra .Pacat ca se uita totul si numai cind se intimpla o nenorocire ne aducem aminte de altii.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *