În presa Văii Jiului de acum 30, 40, 50 de ani, nu prea existau spații generoase pentru sport. Am încercat, totuși, printr-o clepsidră a timpului, să refacem un remember a unor vremuri apuse, dar care strecurau și știri din sportul local.

Ianuarie 1961 – 60 de ani – Ianuarie 2021
Acum 60 de ani… Ceva-ceva era, ceea ce acum nu mai există!

Box la Cimpa
Lonea bate Jiețul cu 7-5, în sala cinematografului din Cimpa în cadrul ”fazei I pe colectiv” în Campionatul Republican de juniori, printre cei mai buni citindu-i pe Gh. Sofrin, H. Safta, N. Berinean sau Arpad Szanto.

Haltere la ”Institut”
Sub semnătura prof. Teodor Szilagyi aflăm că în sala de sport a Institutului de Mine Petroșani, în cadrul Spartachiadei de iarnă, au avut loc întreceri la haltere și tenis de masă. Cel mai bun tenismen Ioan Puchiu, cel mai ”greu” halterofil, Ioan Băran (cat. 90 kg).

Volei la Petroșani
Jiul Petroșani i-a un start excelent în divizia ”A” la volei masculin, în sala de sport a Sindicatelor Lupeni învingând puternica CCA (viitoarea Steaua) cu 3-2! La Petroșani s-au remarcat Brandenburg, Săndulescu, Crivăț și Gornoviceanu.

Popice la Petroșani
5 echipe masculine și 3 echipe feminine s-au întâlnit în etapa a 5-a a Campionatului Orășenesc la popice. Cei mai buni Enăchescu (Constr. Minier II Petroșani), Cornel Marcu (Preparatorul Lupeni) și Gheorghe Hetz (Retezatul Uricani).

Șah la Aninoasa
Și copii erau angrenați în competiții sportive, așa cum reiese dintr-o cronică despre șah, la Clubul Sindicatului Aninoasa cu Petru Pană și Iulian Popa în fața tablei de șah.

Hochei la… sală!
O echipă de hochei  Văii Jiului, sub titulatura Preparatorul Lupeni, a început pregătirile pentru o mare competiție națională programată pe patinoarul ”13 august” din capitală. Pentru început, la sală, apoi pe gheață.

Handbal, turneu prin țară
Sub conducerea antrenorului Eugen Bartha, echipa CSS Petroșani (handbal fete) a efectuat un turneu de 10 zile la Reșița, Timișoara, Oradea și Cluj. V-ați mai imagina în zilele noastre așa ceva!?
CSSP a susținut 7 meciuri, cu 4 victorii, un egal și două înfrângeri, printre protagoniste fiind Ica Duncea, Clara Eisler, Maria Ianăși, Sanda Rădulescu sau Marcela Calotă.

GENU TUTU