Drumarii au intervenit pe străzi. Poliția recomandă prudență

Drumarii au intervenit pe mai multe drumuri din județul Hunedoara. A nins, este polei, iar poliția rutieră le recomandă participanților la tafic prudență. În ultimele 24 de ore, pe mai multe drumuri județene a fost, de asemenea, nevoie de intervenția mașinilor de deszăpezire.

În urma solicitărilor primite la Dispeceratul de iarnă, s-a intervenit pe următoarele sectoare de drumuri județene: Tîrsa, Săcărâmb, Vălișoara, Ormindea, Vărmaga – Banpotoc, Roșcani – Bătrâna, Săcărâmb, DJ Feregi – Poiana Răchițelii, ori Măgura Toplița – Certeju de Sus.
În cursul nopții de miercuri spre joi s-a acționat pe arterele: Geoagiu-Hărău, Balșa, Costești, Sântuhalm – Hunedoara; Boșorod – Târșa, Lunca Cernii, Ghelari, Lelese, Lăpugiu, Ilia – Băița, dar și la Certej.În continuare se acționează pe sectoarele de drum județean unde condițiile meteo creează probleme în traficul rutier.
Tocmai de aceea, poliția rutieră recomandă prudență.
„În momentul de față, pe arterele din județul Hunedoara se circulă în condiții de iarnă și nu sunt semnalate probleme deosebite privind viabilitatea traficului și nu sunt evenimente grave în derulare. Se impune, totuși, mai multă prudență din parte conducătorilor auto, pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere nedorite. În acest sens, recomandarea polițiștilor ar fi aceea de a adapta permanent viteza la condițiile de drum, de a păstra o distanță suficientă în mers față de vehiculul care rulează în față, pentru a putea opri în condiții de siguranță și de a nu vă angaja în manevre de depășire care pot fi riscante”, a spus Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Din cauza gerului, circulația feroviară a avut de suferit în ultimele 24 de ore. Potrivit infotrafic, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, o șină de cale feratăă s-a fisurat în Defileul Jiului. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul județului Gorj, pe secția de cale ferată 202 și a fost afectat traficul între Târgu Jiu și Petroșani. Locul în care șina s-a fisurat se afla la km 105, între Lainici și Pietrele Albe, dar a fost remediat repede, așa încât trenurile nu au întîrziat foarte mult.
Diana Mitrache

Advertisements