În perioada iulie – noiembrie 2021, se va desfășura, etapizat, recenzarea populaţiei şi a locuinţelor. În vară, între lunile august și septembrie 2021, se realizează colectarea online a înregistrărilor individuale şi a celor referitoare la gospodării, locuinţe şi clădiri. Cine nu își dă datele, va fi ars la buzunare.
Ordonanța de urgență nr. 19 din 4 februarie 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor din România în anul 2021 prevede obligativitatea recenzării populației. Intră în această categorie:
– persoanele cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România, persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni, precum și  persoanele cu cetăţenie română care sunt membri ai  personalului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, membrii forţelor armate naţionale staţionate în restul lumii, personalul naţional al bazelor ştiinţifice naţionale stabilite în afara teritoriului geografic al ţării, persoanele de cetăţenie română care sunt membri ai echipajelor navelor de pescuit, altor nave, aeronave şi platforme plutitoare operând parţial sau în întregime în afara teritoriului economic. Mai mult, conform legii, constituie contravenţie împiedicarea persoanelor implicate în acţiunea de recensământ, refuzul furnizării informaţiilor solicitate sau furnizarea de date eronate sau incomplete. Aceste contravenții se sancţio­nează cu amendă de la 1.000 la 3.000 lei. Suma care se alocă de la bugetul de stat pentru organizarea recensământului în 2021 este de 392.655.000 lei.
Diana Mitrache