Deputatul Monica Iacob Ridzi îsi demonstreaza, înca din prima zi de dupa alegeri, interesul pentru sustinerea proiectelor de dezvoltare ale Vaii Jiului, confirmand o data în plus ca pentru un politician devotat comunitatii pe care o reprezinta, drumul de la vorbe la fapte poate fi unul extrem de scurt.

Astfel, ca urmare a demersurilor facute de deputatul Monica Iacob Ridzi pe laga ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, municipalitatea din Petrosani a primit nu doar acceptul de continuare a lucrarilor la proiectul privind dezvoltarea domeniului schiabil Parang, ci si o noua trasa de finantare. „Vestea buna pe care o aduc cetatenilor din Colegiul meu, înca din prima zi de dupa finalizarea alegerilor este aceea ca, împreuna, am reusit sa convingem Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului de importanta continuarii proiectului din Parang. Am avut în demersul meu, ca principal argument, cele 12.147 de semnaturi pe care le-am strans în numai 3 saptamani în cadrul campaniei „DA pentru Parang” pe care am initiat-o si pentru care doresc sa le multumesc din nou cetatenilor. Cu acest argument am demonstrat ca proiectul Parang nu este un moft al familiei Iacob-Ridzi, ci un proiect sustinut de un numar foarte mare de cetateni din Petrosani, Petrila si Aninosa si, ceea ce este si mai important, am reusit sa convingem Guvernul de acest lucru”, spune Monica Iacob Ridzi.

Ca urmare a demersurilor facute de deputatul Monica Iacob Ridzi, Guvernul a deblocat suma de 3.263.000 de lei pentru continuarea investitiilor la proiectul „Schi în Romania – Dezvoltarea Domeniului schiabil Parang”. Banii vor ajunge în contul Primariei municipiului Petrosani ca urmare a rectificarii bugetului care a fost facut astazi, dupa ce primarul Tiberiu Iacob Ridzi a convocat Consiliul local în sedinta de urgenta, pentru a aproba rectificarea bugetara aferenta.

Acest lucru reprezinta, în opinia deputatului Monica Iacob Ridzi, o prima garantie a faptului ca noua putere politica ia act de nevoile cetatenilor din Valea Jiului si tine seama de acestea. „Asa cum am promis si în campania electorala, voi reprezenta cetatenii din Valea Jiului si interesele comunitatii noastre la Bucuresti si voi sti sa ma fac ascultata. Acest prim succes este o dovada în acest sens si vreau sa-i multumesc domnului ministru Helwig pentru ca a raspuns pozitiv acestui demers al meu, sustinut de cei peste 12.000 de cetateni care au semnat petitia „Da pentru Parang”. Sunt, de altfel, convinsa ca si noul Guvern va arata aceasi deschidere pentru acest proiect necesar Vaii Jiului, dar si pentru alte proiecte de dezvoltare a Vaii Jiului, pe care va asigur ca le voi aduce în fata membrilor Guvernului”, precizeaza deputatul Monica Iacob Ridzi.