Haralambie Vochitoiu, liderul PP- DD a sperat pânã în ultima clipã cã va câstiga ultima bãtãlie electoralã în care a intrat, adicã cea pentru Senat. N-a fost sã fie nici acum, dar mai are douã sanse anul viitor, în cazul în care nu i-au ajuns esecurile de pânã acum.

Pentru cã am auzit cã este extrem de trist, iar cei care au încercat sã-l contacteze luni dimineatã pentru a-l îmbãrbãta nu au putut, pentru cã avea telefonul mobil închis, am decis sã-i dãm o mân’ de ajutor candidatului sortit sã piardã toate cursele electorale în care a intrat, respectiv Haralambie Vochitoiu. La alegerile de duminicã a sperat sã ajungã senator pe listele partidului – televiziune condus de Domnu’ Dan Diaconescu, dar nu a reusit. Cosmin Nicula a obtinut un scor zdrobitor si a închis Colegiul Valea Jiului cu circa 60%. Vochitoiu a prins doar vreo 26 la sutã din voturile

valabil exprimate, iar acum îsi face rugãciunile în gând si sperã cã doar – doar va prinde si el un loc, la redistribuirea nationalã care, sperã el, ne va mai da un senator, adicã al patrulea. Cunoscãtorii fenomenului politic îl dezamãgesc, însã, si spun cã sunt destul de slabe sansele sã mai obtinem încã un post, iar acesta sã-i fie repartizat lui Vochitoiu, dar miercuri vom sti exact cum stau treburile. Oricum, dacã si ultimul vis i se spulberã, îi dãm douã sugestii lui Harry, ca sã nu rãmânã deoparte: la anul au loc alegeri pentru Parlamentul European, si, dupã modelul de succes EBA, ar putea risca o candidaturã. De asemenea, tot anul viitor se organizeazã alegeri pentru Presedintie si poate Domnu’ Dan se rãzgândeste si nu mai candideazã, lãsând locul liber pentru Domnu’ Harry.

De mentionat cã din anul 2007 tot încearcã sã câstige câte o bãtãlie electoralã, dar în van. Mesajul sãu electoral nu a convins nici atunci când fãcea parte din PSD, partid emblematic la nivelul Vãii Jiului, si ncii acum când a defilat sub culorile PPDD. Asa cum spuneam nu de mult, despre Vochitoiu a ajuns sã se spunã cã ar iesi pe locul II si dacã ar alegra singur în cursã. În anul 2007, Harlambie Vochitoiu a ales sã intre în lupta pentru fotoliul de primar, la alegerile partiale declansate de decesul regretatului Carol Schreter.  Chiar dacã a reusit sã strângã peste 37% din voturi, a pierdut în fata lui Tiberiu Iacob – Ridzi, care si-a zdrobit contra-candidatii, cu peste 50% din voturile valabil exprimate. Dupã numai un an, în 2008, Vochitoiu a mai încercat o datã, mizând si pe faptul cã era liderul PSD Petrosani, partid iubit de oamenii din Valea Jiului. A pierdut, însã, si din notorietatea pe care a avut-o cu un an în urmã, si a obtinut doar 2.852 de voturi din totalul de 18.662, adicã doar vreo 15%. Anul acesta, vesnicul candidat – perdant a renuntat la ideea de primãrie. Nu însã si la candidaturã. Din postura de presedinte al partidului lui Dan Diaconescu a sãrit direct în lupta pentru presedintia Consiliului Judetean Hunedoara si a mai pierdut odatã lupta. Iar acum sperã într-o minune de Crãciun  care sã îl ducã în Senat, dar în fata electoratului a pierdut din nou si nu a luat nici mãcar jumãtate din voturile contracandidatului sãu direct, Cosmin Nicula.

Carmen Cosman