21 ianuarie, data la care se judecă falimentul CEH

21 ianuarie este data stabilită de instanță pentru judecarea cererii de declarare a falimentului Complexului Energetic Hunedoara. Tribunalul Hunedoara a fixat un nou termen de judecată, după ce administratorul judiciar a formulat întâmpinare.
Remarul 16 Februarie este societatea care cere declararea falimentului Complexului Energetic Hunedoara. ”Fixează termen la data de 21.01.2021, ora 09.00, pentru comunicarea întâmpinării formulate de administatorul special, cu privire la cererea de deschidere a procedurii falimentului, formulată de REMARUL 16 FEBRUARIE. Admite solicitarea administratorului judiciar cu privire la prelungirea perioadei de observaţie, pentru o perioadă de 3 luni, calculată de la prezenta dată”, arată soluția instanței din data de 12 noiembrie.
Remarul 16 Februarie SA este specializată în producția, mentenanța, repararea și modernizarea materialului rulant, parte a grupului Transferoviar. Remarul figurează în tabelul preliminar al creditorilor CEH cu o creanță modică, de circa 42.000 lei. Datoriile Complexului Energetic Hunedoara au scăzut față de bilanțul lunii august. Obligațiile restante la bugetul de stat erau la data de  30 septembrie în sumă de 641.563.726 (obligații restante principale) și 207.341.133 ”restanţe obligatorii accesorii”.
Cosmin BACIU

Advertisements

4 comentarii la „21 ianuarie, data la care se judecă falimentul CEH

  • 18 noiembrie 2020 la 18:34
    Permalink

    Alo PNL , petrosaneni au votat cu PNL si Tiberiu Iacob Ridzi in septembrie 2020 iar noi acum vrem investitii la Mina Livezeni !

  • 18 noiembrie 2020 la 20:24
    Permalink

    cat timp mai sunt bani la bugetul statului nu va fi nici un faliment…..

  • 19 noiembrie 2020 la 06:51
    Permalink

    alo electricianul PNL ului ajuns manager, alo ciobanu psd ului si al PNL ajuns manager dativa demisia si lasati profesionistii sa-si faca treaba,

  • 19 noiembrie 2020 la 06:59
    Permalink

    Ati votat pnl si a iesit psd-ul. Valea Jiului este pata rosie a Transilvaniei. De 30 de ani votati doar fsn-ul si urmasii acestuia. Nu crezi? Verifica.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.