Viorel Salan: ”Am votat în Parlamentul României legi pentru sănătatea oamenilor”

Situaţia în România se agravează de la o zi la alta. Tot mai mulţi români se îmbolnăvesc, îşi pierd locurile de muncă şi încă nu se întrevede o ieşire din această pandemie. Legat de acest subiect, am dorit să cunoaştem părerea lui Viorel Salan, senator PSD de Hunedoara.
Gestionarea pandemiei COVID-19 este în răspunderea Guvernului. Cum s-a implicat Parlamentul în rezolvarea acestei crize?
Cu certitudine, România traversează cea mai grea perioadă din ultimii 30 de ani. Actualul guvern a pierdut controlul pandemiei pentru că a luat măsuri în funcție de interesele politice, fără să se consulte cu specialiștii în domeniu. Din acest motiv, România este mereu în urma pandemiei, niciodată în fața ei încercând să adopte măsuri de prevenție. Nici în momentul actual Guvernul Orban nu reuşeşte să ia acele măsuri care să îmbunătăţească situaţia existentă.
Grupul parlamentarilor PSD a susţinut mereu interesele cetăţenilor. O demonstrează o serie întreagă de legi adoptate în această perioadă grea. Şi aş exemplifica aici amintind “Propunerea legislativă pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid – 19”, devenită Legea nr.56/15.05.2020 publicată în M.O. nr.402/15.05.2020.
Legea prevede acordarea unor sporuri de 30% din salariul de bază, pentru perioada stării de urgență și trei luni de la încetarea stării de urgență. Legea reglementează de asemenea acordarea unor drepturi acestor angajaţi, precum şi urmaşilor celor care au decedat din cauza îmbolnăvirii cu coronavirus.
Cu certitudine, nu este singurul act normativ de acest fel.  Am dorit astfel să răspundem dificultăţilor cu care personalul medical se confruntă în acest moment, ameliorând, pe cât posibil, situaţia existentă. Care este viziunea PSD în ceea ce priveşte Sănătatea şi cum s-a concretizat în Parlament? Viziunea principală a guvernării social-democrate  în domeniul sănătății a fost construită în jurul pacientului și nu a sistemului medical, scopul final fiind acela ca serviciile de sănătate să fie cât mai aproape de pacient. Activitatea legislativă a parlamentarilor PSD a sprijinit mereu această viziune.  De aceea, împreună cu colegii parlamentari ai PSD, am promovat o serie întreagă de iniţiative legislative ce au avut acest obiectiv.
Aş dori să amintesc aici una dintre cele mai importante şi anume: propunerea legislativă  pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, şi pentru completarea Legii nr.46/2003 privind drepturile pacientului, devenită Legea nr.186/17.10.2019 publicată în M.O. nr.848/18.10.2019.
Legea prevede că “Niciunui pacient nu i se va refuza dreptul la îngrijiri medicale din cauza neînregistrării naşterii sale în actele de stare civilă”.
De asemenea reglementările  se referă la categorii de persoane care sunt scutite de la coplată şi beneficiază de asigurare, fără plată contribuţiei, în condiţiile art. 224, cum ar fi: copiii până la vârsta de 18 ani; tinerii între 18 ani şi 26 de ani, dacă sunt elevi, absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenicii sau studenţii; bolnavii cu afecţiuni incluse în programele naţionale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătăţii, pentru serviciile medicale aferente bolii de bază a respectivei afecţiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;  persoanele fizice cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 900 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri; toate femeile însărcinate şi lăuzele, pentru servicii medicale legate de evoluţia sarcinii s.a. Este o lege adoptata din grija pentru oameni, pentru cei mai vulnerabili cetăţeni ai României.
Rezolvarea crizei sanitare este fără nicio îndoială prioritatea principală în acest moment. Cum îşi propune PSD să preia controlul pandemiei?
Partidului Social Democrat şi-a întregit echipa cu specialişti de renume ai medicinei româneşti,  specialiști care știu despre ce vorbesc și care știu și ce trebuie făcut pentru a controla pandemia.
Venim în faţa cetăţenilor şi cu un plan concret de combatere a pandemiei COVID-19. Principalul obiectiv este reducerea transmiterii virusului și protejarea persoanelor cele mai vulnerabile, cu risc de forme grave, complicații și deces. De asemenea dorim să asigurăm accesul la sistemul medical și la tratament pentru pacienții infectați, dar și accesul bolnavilor cronici la serviciile medicale necesare. Cele mai importante direcţii de acţiune vor fi, in primul rând, consolidarea capacității de răspuns la nivelul asistenței medicale pentru a gestiona un număr ridicat de pacienți COVID-19, inclusiv  pentru cei care necesită terapie intensivă. Apoi, vor fi luate măsuri pentru protecția personalului  medical, cu prioritate a celor implicați în tratarea pacienților COVID-19 și a medicilor de familie. De asemenea va fi consolidată capacitatea de răspuns a structurilor de sănătate publică .
Nu în ultimul rând, vom lua măsuri ne-medicale de reducere a transmiterii, care pot implica limitarea anumitor activităţi pe o perioadă limitată. Doar când e nevoie! Doar în funcție de riscul real al transmiterii, pentru fiecare tip de activitate și unitate în parte. Abia după aceea putem să ne ocupăm de economie şi să îi repornim motoarele.
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Hunedoara. CMF: 11200020. Realizat de SC ABSOLUT MEDIALIKE PRODUCTION SRL
EXECUTAT DE MBD REPORTER MEDIA. TIRAJ 300 BUC

Advertisements

Un comentariu la „Viorel Salan: ”Am votat în Parlamentul României legi pentru sănătatea oamenilor”

  • 17 noiembrie 2020 la 09:45
    Permalink

    In sfarsit un psd-ist care recunoaste ca ei au pus accent pe pacient si nu pe sistemul medical.Bravos natiune ! Se vede acum rodul gandirii voastre,acum cand nu avem spitale moderne si nici medici.

Comentariile sunt închise.