Apa Serv vine în sprijinul abonaților săi și le recomandă, pentru a evită contactele multiple, să își facă conturi on-line. Pandemia a generat dublarea numărului de conturi on-line, însă, tot sunt puțini cei care au așa ceva. Și sunt așteptați inclusiv cei care sunt în asociațiile de proprietari.
De la debutul pandemiei, oamenii au cam apelat la plata de la distanță și și-au făcut conturi on-line și pentru facturile la apă. Sunt încurajați și alții să o facă, pentru că este o metodă sigură și care le dă posibilitatea abonaților să își gestioneze consumurile.
„Începând din martie, conturile on-line s-au dublat, dar încă sunt doar 10% dintre abonații noștri. Avantajele contunului se știu. Abonații își pot da astfel citirea, pot face plata on-line, pot avea un istoric al facturilor și, având cont on-line, pot trimite reclamațiile și nemulțumirile lor. Asta ne ajută să putem interveni și să remediem defecțiunile”, a spus Cristian Ionică, la începutul înterviului.
Cei care își fac un astfel de cont au o serie de avantaje.
„Toate costurile sunt suportate de Apa Serv. Nu implică conturi suplimentare din partea clienților noștri. Aceștia pot să facă plăți, așa cum plătesc și celelalte utilități. Este  important să îi încurajăm să apeleze la aceste modalități de plată, care erau moderne, dar acum sunt utilizate frecvent și este atât pentru protecția abonaților, cât și a salariaților noștri, acum, în pandemie”, a adăugat Roxana Benke, șef Departament Economic.
În plus, și cei care sunt în asociațiile de proprietari pot să își facă conturi on-line, însă, după ce trec cu plata direct la Apa Serv.
„Noi suntem îântr-o continuă acțiune de a-i prelua pe cei care sunt în asociații. Dacă, în prima fază era condiție să nu aibă datorii la asociație, acum, chiar dacă au datorii, ei pot veni să le preluăm serviciul la Apa Serv, dar să urmeze câțiva pași. Li se cere o adeverință  în care să se știe dacă are datorii, iar apoi devine abonatul nostru”, a mai precizat managerul Cristian Ionică.
Așadar, dacă vreți să plătiți direct apa, să nu mai veniți la casierie, să fiți informați despre avarii și să puteți face reclamații, contul on-line este cea mai bună soluție. Și, dacă nu vă descurcați, vă ajută cineva să vă faceți unul la sediul unde plătiți facturile.
SCURT ÎNDRUMAR CLIENŢI
în crearea şi utilizarea contului online pentru vizualizarea şi achitarea online a facturilor
Crearea unui cont pentru vizualizarea şi achitarea online a facturilor Apa Serv Valea Jiului presupune parcurgerea următorilor paşi:

 Accesarea paginii web Apa Serv la adresa web http://www.asvj.ro/

 Accesarea secţiunii Cont Client, fie dând click pe textul-link Click aici pentru a intra în secţiunea Cont Client pentru vizualizarea şi achitarea online a facturilor! din prima pagină a site-ului ASVJ, fie din secţiunea Clienţi, urmând link-ul Click aici pentru a accesa sectiunea Cont Clien

  În pagina web ce se va deschide ca pagină separată, clientul îşi va crea un cont (click pe textul-link Inregistrează-te). Datele necesare creării contului care vor fi completate în pagina web nou deschisă sunt, în ordine, Cod client, Cod intern, Adresa de e-mail, Telefon, Parola şi Parola (verificare), cu menţiunile (*) următoare: Toate campurile sunt obligatorii, Codul client si codul intern se gasesc pe facturi, incepand din 2016, in coltul dreapta-sus, alaturi de date client, Pentru numarul de telefon se introduc 10 cifre şi Parola trebuie sa aiba cel putin 6 caractere.

Contul odată creat, conectarea/ autentificarea utilizatorului se face completând Adresa de email şi Parola asociate contului în câmpurile corespunzătoare.

Datele accesibile din contul personal sunt, pe lângă datele personale (accesibile în secţiunea Contul meu, unde clientul poate modifica numărul de telefon, poate opta pentru primirea facturii pe mail şi poate schimba parola asociată contului), date legate de facturile emise (secţiunea Evidenţă facturi), plata acestora (secţiunea Plata facturi online), precum şi evidenţa plăţilor efectuate (în secţiunea Evidenta plati).

Menţionăm că la plata online a facturilor nu se percep comisioane, procesarea  datelor se face rapid, clientul având, astfel, acces la contul nou-creat oricând, de oriunde.
Diana Mitrache