Minerii îi cheamă marți pe cei din conducerea CEH la mina unde a izbucnit conflictul de muncă, săptămâna trecută. Oamenii de la Lupeni vor să știe de ce un administrator special, numit politic, așa cum este Cristian Roșu, nu are sprijin de la Guvern și cer cât mai repede reorganizarea complexului.

Grevele spontane de la mina Livezeni, dar și frământările de la restul minelor, îi aduc marți, față în față, pe protestatari și pe cei din conducerea CEH. Minerii vor să știe cât se mai poate lucra așa și le cer celor ce îi conduc să se implice. Asta, pentru că au fost numiți, așa cum susțin liderii lor, pe criterii politice și acum, Guvernul îi lasă fără sprijin.
„I-am dat timp de gândire domnului Roșu, pentru că eu consider că el trebuie să își rezolve problenele în partid, să stabilească dacă partidul îl mai susține, pentru că, dacă un om pe care îl promovezi, îl lași să ajungă într-o astfel de situație, eu cred că nu are susținere în partid. Marți, la Lupeni, întâlnirea va fi cu șefi de brigadă, cu șefi de secții și cu Consiliul de coordonare de la Lupeni. Va fi o întâlnire dură, pentru că problemele sunt dure”, spune Darius Cîmpean, președintele Sindicatului reprezentativ Muntele.
Minerii și energeticienii sunt acum plătiți tot din ajutoare pentru că producția încă este una slabă. Serviciile de sistem și ajutorul de stat pentru minele Lonea și Lupeni sunt principalele surse din care se obțin salariile, dar doar o parte a lor.
„De exemplu, veniturile noastre sunt din ajutorul de stat, pe de o parte, care, în medie, pe lună este până la 3,5 milioane și serviciile de sistem, care sunt undeva până la 3,8 milioane. Diferența, până la aproximativ 15 -16 milioane, cât sunt salariile, trebuie obținută din vânzarea de energie pe piața liberă. Acum, la plată, problema e ca și rezolvată, dar la avansuri e clar că vom reuși, dacă avem cărbuni să pornim și Paroșeniul, pe lângă Mintia, ca să asigurăm aceste resurse”, mai spune Darius Cîmpean.
În septembrie au răbufnit energeticienii de la Mintia, care au cerut să li se spună ce se va întâmpla cu ei. Acum a venit rândul minerilor, iar reorganizarea CEH este încă nefinalizată. Salvarea ar fi desprinderea Termocentralei de la Mintia și preluarea ei de primăria Deva ori Consiliul Județean Hunedoara și formarea cât mai urgentă a unui nou complex energetic doar în Valea Jiului.
Diana Mitrache